Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea magazinelor din staţiile Petrom de către Auchan România

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Auchan România SA preia magazinele destinate comercializării produselor alimentare şi non-alimentare din staţiile Petrom, informează autoritatea pentru concurenţă printr-un comunicat remis Agerpres.

Auchan România este membră a grupului Auchan Holding SA, principalul obiect de activitate fiind comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun. În România, Auchan îşi desfăşoară în prezent activitatea prin 33 hipermarketuri şi prin 22 magazine de proximitate MyAuchan.

OMV Petrom Marketing SRL are ca obiect principal de activitate "Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate". Compania comercializează prin intermediul staţiilor de distribuţie Petrom şi produse alimentare, băuturi alcoolice şi răcoritoare, produse pe bază de tutun, precum şi diverse servicii legate de restaurant, snack-bar etc.

"În urma analizei acestei concentrări economice, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea propusă nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal", se menţionează în comunicat.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel