Condamnare la CEDO. Verdict definitiv pentru Belgia

CEDO condamnă Belgia pentru incapacitatea de a acorda îngrijiri adecvate unui pacient germanofon.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Belgia pentru că a fost incapabilă, timp de 13 ani, să acorde îngrijiri medicale adaptate unui pacient germanofon, în lipsa personalului vorbitor de limba germană, una dintre cele trei limbi oficiale ale ţării, relatează AFP. Într-un verdict definitiv după o primă condamnare în 2017, Marea cameră, instanţă supremă cu sediul la Strasbourg, şi-a confirmat decizia privindu-l pe René Rooman, un cetăţean belgian, delincvent sexual, internat din 2004 în Belgia într-un stabiliment psihiatric.

În calitate de primă instanţă, Curtea îi reproşează Belgiei că l-a supus la tratamente inumane sau degradante pe acest om cu prilejul internării, cu încălcarea Convenţiei europene a drepturilor omului. 'Toate elementele din dosar tind să demonstreze o deficienţă de abordare terapeutică din cauza imposibilităţii personalului de îngrijire şi a dlui Rooman de a comunica', menţionează Curtea în verdictul Marii camere, instanţă ale cărei decizii sunt definitive.

Citește și: Kovesi - CEDO. Lovitură de teatru despre sesizare

Fără speranţă realistă de schimbare timp de 13 ani

CEDO face referire în special la absenţa monitorizării de către un psiholog care vorbeşte germană, 'singura limbă vorbită şi înţeleasă' de René Rooman şi, în consecinţă, despre amânarea mai multor cereri de punere în libertate 'din cauza dificultăţii de a începe o terapie'. Deficienţe 'cu atât mai puţin justificabile' cu cât germana este 'una dintre limbile oficiale ale Belgiei', subliniază CEDO. 'Fără încadrare medicală adecvată şi fără speranţă realistă de schimbare timp de 13 ani', individul a fost supus 'unei suferinţe de o intensitate care a excedat nivelul inevitabil al neplăcerii inerente detenţiei', au estimat judecătorii.

CEDO a mai concluzionat că a existat o încălcare a dreptului la libertate şi la siguranţă garantat de Convenţie. Judecătorii au observat totuşi că de la prima condamnare în primă instanţă, în iulie 2017, autorităţile belgiene 'au manifestat o voinţă reală de a remedia situaţia, luând măsuri concrete', în special punerea la dispoziţie a unui psiholog germanofon şi recurgerea punctuală la un interpret. În consecinţă, ei au considerat că din luna august 2017, Belgia nu mai încalcă Convenţia europeană a drepturilor omului în acest caz. Belgia a fost condamnată să verse 32.500 de euro reclamantului cu titlu de daune morale.

Citește și: Lazăr, la CEDO. Nicolae: Apariție aranjată pe foarte mulți bani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel