Comisia Europeană îşi menţine propunerea de îngheţare a fondurilor europene pentru Ungaria

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Comisia Europeană şi-a menţinut vineri propunerea de îngheţare a unor fonduri europene ce revin Ungariei, considerând insuficiente ultimele reforme adoptate de guvernul premierului Viktor Orban în materie de stat de drept, transmite AFP. 

 

Consiliul UE (statele membre) au acum termen până pe 19 decembrie să decidă dacă validează această propunere, dacă o resping sau o modifică.

Sub presiunea Parlamentului European, Comisia Europeană a cerut suspendarea a 7,5 miliarde de euro din fondurile de coeziune - sumă ce reprezintă 65% din fondurile europene alocate Ungariei în bugetul plurianual al UE pentru perioada 2021-2027 - şi a celor 5,8 miliarde de euro ce revin acestei ţări sub formă de granturi în planul european de relansare în urma pandemiei.

În evaluarea sa de la sfârşitul lunii noiembrie, Bruxellesul a considerat nesatisfăcătoare implementarea a 17 măsuri asupra cărora guvernul de la Budapesta s-a angajat pentru a răspunde preocupărilor Comisiei. Însă statele membre, în frunte cu Franţa şi Germania, au cerut marţi executivului comunitar să facă o nouă evaluare, care să ţină cont de ultimele măsuri adoptate miercuri de parlamentul ungar.

Titulara portofoliului Justiţiei în guvernul de la Budapesta, Judit Varga, a declarat atunci că cele 17 angajamente asumate în acord cu Comisia au fost deplin realizate în termen.

Însă Comisia Europeană are o altă părere şi consideră că riscul pentru bugetul UE (...) nu s-a schimbat odată cu ultimele schimbări legislative adoptate în Ungaria, potrivit unei scrisori adresate preşedinţiei cehe a Consiliului UE de comisarul european pentru buget, Johannes Hahn.

Disputele guvernului conservator al lui Orban cu Bruxellesul asupra statului de drept ţin de numeroase teme, printre acuzaţiile Comisiei Europene la adresa Ungariei numărându-se deficienţele în funcţionarea independentă a justiţiei, corupţia, neregulile în atribuirea contractelor publice, afectarea independenţei presei, contestarea întâietăţii dreptului UE asupra celui naţional, nerespectarea drepturilor persoanelor LGBT şi ale migranţilor, iar mai recent şi blocarea de către Budapesta a unui ajutor financiar european de 18 miliarde de euro pentru Ucraina.

Viktor Orban a acuzat vinerea trecută Comisia Europeană că îngheaţă din motive strict politice fondurile europene alocate ţării sale.

Ungaria a blocat prin veto un pachet de ajutor al UE pentru Ucraina. Update: Viktor Orbán intervine și neagă informațiile

Ungaria s-a opus, marţi, prin veto, unui pachet de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, obligând Comisia Europeană şi ţările UE să caute o modalitate alternativă pentru a se asigura că ajutorul va ajunge la Kiev în noul an.

Decizia guvernului ungar este considerată în general o modalitate prin care premierul Viktor Orbán foloseşte dreptul său de veto ca pârghie pentru a asigura partea de fonduri de redresare a UE care îi revine ţării sale, scrie The Guardian.

UE a încercat să reţină o parte din fondurile destinate Budapestei din cauza încălcărilor statului de drept.

Comisia va analiza acum cum să „ofere Ucrainei soluţia necesară încă din ianuarie”, a declarat comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, în timpul unei sesiuni publice a miniştrilor de finanţe din cadrul blocului comunitar.

Din cauza refuzului de astăzi al Ungariei, au fost amânate şi deciziile privind alte dosare de pe agenda miniştrilor de finanţe.

Ministrul ceh de finanţe, Zbyněk Stanjura, a declarat: „Nu am reuşit să adoptăm pachetul în ansamblu, dar nu ne vom descuraja. Ambiţia noastră rămâne aceea de a începe plăţile către Ucraina în ianuarie”.

El a cerut Consiliului să lucreze la „o soluţie susţinută de 26 de state membre”, care ar putea ocoli veto-ul Ungariei.

Cele 27 de state membre ale UE au termen până la 19 decembrie pentru a lua o decizie, scrie Bucpress.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel