Ciamba a vorbit despre Cadrul Financiar Multianual cu omologul său finlandez, la Bruxelles

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a avut, luni, la Bruxelles, o întrevedere cu Preşedinţia finlandeză a Consiliului Uniunii Europene, reprezentată de omoloaga sa, Tytti Tuppurainen, principalul subiect abordat fiind Cadrul Financiar Multianual (CFM) post-2020, în perspectiva continuării negocierilor în acest dosar, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.

Cu acest prilej, Ciamba a transmis "sprijinul României în susţinerea eforturilor Preşedinţiei finlandeze a Consiliului de avansare a procesului de negociere, care să contribuie la îndeplinirea obiectivului fixat de liderii europeni de obţinere a unui acord politic asupra viitorului buget al Uniunii, până la finalul acestui an".

Potrivit sursei citate, el a subliniat "importanţa eforturilor comune ale grupului Prietenii Coeziunii, menţionând coeziunea ca principală politică investiţională a UE".

Totodată, oficialul român a reiterat susţinerea ţării noastre pentru un "buget ambiţios, capabil să ofere o finanţare adecvată atât noilor priorităţi ale Uniunii Europene, dar şi politicilor europene prevăzute în Tratat, precum politica de coeziune şi politica agricolă comună, accentuând faptul că această abordare va reuşi să ofere un răspuns cuprinzător provocărilor curente aflate pe agenda europeană".

Au fost abordate şi o serie de probleme specifice, precum nivelul total de finanţare al următorului CFM, flexibilitatea bugetară, condiţionalităţi, resurse proprii şi altele.

Partea română a subliniat importanţa unei contribuţii naţionale din partea fiecărui stat membru la viitorul buget al Uniunii, corespunzătoare ca procent din PIB-ul comunitar, în linie cu propunerea Comisiei.

Preşedinţia finlandeză a precizat că la reuniunea Consiliului Afaceri Generale din 16 septembrie va prezenta o imagine de ansamblu a stadiului discuţiilor, precum şi o evaluare generală a marjei de manevră în negocieri.

Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ianuarie - iunie 2019) a avut ca obiectiv major avansarea discuţiilor privind Cadrul Financiar. România a obţinut, atunci, acorduri pentru 10 propuneri sectoriale ale CFM asigurând o construcţie a viitorului buget în baza Agendei Strategice a Uniunii Europene, arată MAE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel