Chinezii au oprit țeava documentelor secrete dezvăluite de WikiLeaks

china_internet
china_internet

Utilizatorii chinezi de Internet nu mai au acces la site-ul WikiLeaks care a publicat informaţii incluse în peste 250.000 de telegrame diplomatice americane, dintre care unele vizează și China.

Încercările de accesare a site-ului la Beijing şi Shanghai s-au încheiat cu un mesaj anunţând imposibilitatea accesării WikiLeaks. Totuşi, unii chinezi au putut să acceseze site-ul, prin intermediul altor site-uri, ocolind, astfel, sistemul de cenzură din ţară. Cenzura chineză blochează complet anumite site-uri sau suprimă anumite conţinuturi sau comentarii de pe alte site-uri asupra unor subiecte considerate sensibile, ca situaţia drepturilor omului în ţară şi criticile contra Guvernului, conform Mediafax.

Unele dintre cele aproximativ 250.000 de mesaje diplomatice dezvăluite de WikiLeaks acuză China, în special cu privire la implicarea sa în transferul de elemente de rachete nord-coreene Iranului, care ar fi tranzitat pe teritoriul său. Această telegramă, datând din 2007, adaugă că aceste livrări contravin rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU asupra Iranului şi Coreei de Nord, dar şi regulilor pe care China şi le-a stabilit în materie de control al exporturilor sensibile. O altă telegramă anunţă că liderii chinezi sunt la originea atacurilor cibernetice contra Google şi altor obiective americane. Alta relatează declaraţiile adjunctului ministrului sud-coreean al Afacerilor Externe de la acea vreme, Chung Yung-Woo, care ar fi spus că liderii chinezi nu mai consideră Coreea de Nord ca aliat util sau fiabil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel