EXCLUSIV  Ce urmează pentru Răzvan Dumitrescu. Interviu într-un moment cheie: Este un alt adevăr

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a împlinit frumoasa vârstă de 55 de ani şi a acordat un interviu în exclusivitate pentru DC NEWS cu privire la modul în care a perceput perioada de pandemie ca jurnalist şi om, dar şi cu privire la planurile de viitor. 

"Ca jurnalist, am tot căutat să verific tot ce spun autorităţile. E un reflex pe care îl am de 30 de ani. Sigur, în primul rând, respecţi regulile, pentru că nu e de joacă, dar apoi verifici ce se întâmplă. În opinia mea, teoriile astea ale conspiraţiei, care spun că nu există carcalacul, ca să îl citez pe Mircea Badea, sunt nişte prostii. El există, dar pe de altă parte am constatat, şi aceasta este atât senzaţia de om, cât şi cea de jurnalist informat, că cineva totuşi a încercat să exacerbeze cumva toată povestea asta, să inducă o teamă poate şi peste măsură în rândul populaţiei. Ne putem întreba de ce şi cum, dar răspunsul îl vom la finalul anului sau când se va termina această perioadă şi când ne vom uita mai cu atenţie la achiziţii, cheltuieli, firme care au făcut importuri şi alte lucruri de genul ăsta. 

Când ai o populaţie a cărei prioritate este propria sănătate, oamenii evident că sunt mai concentraţi pe asta şi mai puţin să se uite la ce se întâmplă în spatele cortinei. În plus, cortina era foarte groasă în timpul stării de urgenţă, când existau restricţii inclusiv cu privire la anumite informaţii. E mai puţină densă acum în starea de alertă şi se subţiază pe măsură ce se relaxează măsurile. Dar impresia mea este că, dacă tot a venit chestiunea asta, care era la început o simplă răceală, după care era ceva foarte grav, cineva a şi profitat de asta, că aşa s-a întâmplat peste tot în lume", a declarat Răzvan Dumitrescu în exclusivitate pentru DC NEWS. 

Presa, lovită în plin

"Presa a fost foarte afectată în perioada asta, pentru că, scâzând activitatea economică, scade şi publicitatea, ca valoare comercială. Presa care trăieşte din publicitate are de suferit pentru că scade valoarea pieţei de publicitate. În SUA, publicitatea pe TV clasic a scăzut cu 80 la sută. În unele situaţii din online, în schimb, a crescut cu 4000 la sută. La noi nu creşte online-ul, dar scade publicitatea pe TV. E foarte suspect la noi cum scade publicitatea pe TV în astfel de momente, dar pe online rămâne constantă. Dacă în alte ţări funcţionează principiile economiei de piaţă, în sensul în care economia se strânge, publicitatea se contractă, oamenii stau acasă pe internet, creşte acolo zona de publicitate, la noi nu se întâmplă asta. Ceea ce ne arată că noi nu suntem o economie de piaţă în adevăratul sens al cuvântului. Este un alt adevăr rezultat din această pandemie. E şi cumva suspect. Pentru că am prezentat la un moment dat o anchetă a celor de la Wall Street Journal care reclamau modul în care Google, cu ajutorul algoritmilor, promovează pe cine doreşte şi umbreşte pe cine nu doreşte. După care a urmat decretul preşedintelui Trump, cu platformele. Deci se leagă lucrurile! Asta am remarcat, pentru că am avut şi mai mult timp să analizez, noi lucrând în ture. O săptămână full-time, una liberă. Când ai timp liber de anunțat subiecte, descoperi tot felul de lucruri interesante. 

A trebuit să ne adaptăm rapid platformele, în sensul în care ce era foarte greu de făcut înainte e uşor de făcut acum. Am constatat că sunt unele persoane care au un skype şi o conexiune la internet atât de bună încât nu faci diferenţa, ai senzaţia că eşti cu ei în studio. Eu cred că şi dacă s-ar închide toată povestea şi am reveni la viaţa dinainte, povestea cu skype-ul ar rămâne. Ar putea fi considerat un câştig. Odată făcută structura asta, în care poţi intra pe skype cu oricine şi oamenii şi-au asigurat locaţiile din care pot intra pe skype, le va fi mai uşor să intre de acasă decât să se deplaseze la studio. Cred că va rămâne peste tot în lume, pentru că am văzut meteo la CNN prezentat de acasă, cu pisica intrând în cadru. E spectaculos! Cred că va rămâne, pentru că înseamnă o reducere a costurilor.", a mai spus jurnalistul. 

Pandemia din punctul de vedere al omului. "Asta m-a întristat"

"Din punct de vedere al omului, a fost foarte frustrant. Pentru că eu am constatat, ca om, un trend pe care îl relevă şi sondajele şi care pe mine m-a întristat. Fără prea multe argumente şi doar pe informări oficiale, aproape 70 la sută dintre români ar renunţa fără probleme la drepturi şi libertăţi în favoarea protecţiei sănătăţii, aproape 70 la sută dintre români ar vrea o stare de urgenţă din nou, dacă măsurile astea relaxate nu se respectă. Nu o să vedem procentele astea în alte ţări din vestul Europei, ori mie îmi arată foarte clar că trăim într-o societate care pare democratică şi iese în stradă pe diverse mesaje, a se vedea OUG 13, dar când e vorba de drepturi, libertăţi şi Constituţie, nu prea mai contează asta, prioritar e altceva. Înseamnă că oricând o putere şmecheră şi şireată poate invoca o chestiune de sănătate publică pentru a lua din drepturi. Nu spun că se întâmplă acum, spun că e foarte posibil să se întâmple.", ne-a declarat moderatorul Antena 3. 

Ce se întâmplă în viitor

"Planurile de viitor vor ţine cont de mai multe lucruri. Am vreo 30 de ani de experienţă în presă, dintre care 25 în televiziune. Am constatat foarte clar cum evoluează lucrurile în presă, cum se poate muta totul dintr-o zonă în alta, de pe o zi pe alta. Aşa că voi ţine cont de lucrurile astea. Să terminăm sănătoşi pandemia asta şi planurile de viitor vor ţine de evoluţia pieţei.", a conchis Răzvan Dumitrescu.  

Echipa DC NEWS îi urează jurnalistului Răzvan Dumitrescu LA MULŢI ANI! 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel