Comisia Europeană a anunţat, marți, că revendică o sumă de 414 milioane de euro de la statele membre, acestea fiind fonduri din cadrul politicii agricole a UE cheltuite incorect. România figurează printre cele 22 de ţări care au bani de returnat.
României îi sunt imputate 12,5 milioane de euro pentru deficienţe ale controalelor privind eligibilitatea şi cheltuielile beneficiarilor, dar şi pentru deficienţe în aplicarea de sancţiuni în cadrul măsurii “modernizarea exploataţiilor agricole” (din cadrul FEADR).
În comunicatul de presă se precizează că “Statele membre sunt responsabile cu efectuarea plăţilor şi cu verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul politicii agricole comune (PAC), iar Comisia are obligaţia de a se asigura că statele membre au utilizat fondurile în mod corect. Banii revin la bugetul UE deoarece nu au fost respectate reglementările UE sau pentru că procedurile de control al cheltuielilor agricole au fost necorespunzătoare”.
Citește mai multe amănunte pe legestart.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu