În ce condiții pot cumpăra românii terenuri agricole în străinătate. Cum procedează vecinii din UE

Screen Shot 2014-01-25 at 9.24.04 PM
Screen Shot 2014-01-25 at 9.24.04 PM

Cetăţenii străini pot cumpăra deja teren agricol în România, de la 1 ianuarie 2014, potrivit Tratatului de aderare cu UE. Traian Băsescu a întors de la promulgare legea care dădea românilor drept de preempţiune la achiziţa terenurilor. A trimis-o în Parlament, pentru reexaminare. Președintele a sugerat ca străinii din țările comunitare să fie obligați să respecte aceleași condiții ca la ei acasă dacă vor să cumpere terenuri agricole. 

Agrointel.ro a publicat informațiile care se regăsesc într-un raport oficial, realizat de experți pentru decidenții politici din România, cu privire la condițiile și legislația pe care alte state le solicită cumpărătorilor de proprietăți funciare din afară.

Polonia: Guvernul trebuie să-și dea acordul

Polonia a reușit să amâne liberalizărea pieței funciare agricole până în mai 2016. "Până la ridicarea moratoriului, cetăţenii din Islanda, Lichteistein şi Norvegia au putut cumpăra cel mult 1 ha de teren agricol fără aviz. Orice suprafaţă superioară acestei limite, necesita aprobarea guvernului şi nu poate face obiectul închirierii sau proprietăţii.”, se arată în documentul citat.

Vecinii din UE pot cumpăra terenuri agricole în Polonia. Însă, sunt obligați să obțină un permis special pentru a investi de la Ministerul Administrației în colaboare cu Ministerul de Interne. Aplicația pentru obținerea permisului trebuie să conțină informații complete despre statutul cumpărătorului (cetățeanul străin), care este relația acestuia cu Polonia (afaceri, căsătorie cu un cetățean polonez, etc), precum și cine este vânzătorul terenului arabil tranzacționat. Cererile sunt verificate de Ministerul Agriculturii. În cazul în care transmite colegilor de la Administrație că permisul nu este recomandat, cetățeanul străin nu va putea finaliza tranzacția. Dacă se fac mai multe achiziții, pentru fiecare este nevoie de un permis special.

Franța: revânzarea și arendarea, blocate pentru 15 ani

"În Franța, acţiunile de vânzare cumpărare a terenurilor agricole se află sub coordonarea SAFER care reprezintă Societăţile de amenajare funciară care au misiunea de a proteja resursele naturale ale ţării, peisajul şi mediul, au drept scop de a dinamiza agricultura, economia locală. Ele fac studii funciare, întreprind acţiuni de cumpărare/vânzare a terenurilor agricole, gestionează bunurile agricole, forestiere şi rurale. SAFER studiază pieţele pentru a cunoaște preţurile bunurilor şi pământurilor, pentru a le estima la justa lor valoare, lucrând împreună cu Serviciul Domeniilor. Portalul Vigifoncier permite autorităţilor locale să se informeze asupra pieţei şi mişcărilor terenurilor în regiune şi la nivel naţional. SAFER pot cumpăra sau vinde terenuri agricole, apoi le revând agricultorilor sau colectivităţilor publice. Ele pot să stocheze terenuri, să le închirieze temporar agricultorilor, pentru a le proteja, pentru a realiza amenajarea optimă a acestora. Mijloacele de achiziţionare sunt variate: prin intelegeri, drept de preempţiune, gestionare temporară, prin convenţie de punere la dispoziţie – CMD, intermediere, convenţie de ocupare provizorie (COPP)", se arată în raportul citat.

În Franța, majoritatea fermelor exploatează aceleași suprafețe de zeci, chiar sute de ani, care sunt lăsate moștenire. Dacă un vecin din UE reușește să se integreze în rândul fermierilor francezi, legea îl obligă să lucreze pământul în scopuri agricole timp de 15 ani, în care vânzarea sau închirierea proprietății este ilegală.

Germanii se ceartă cu vecinii pentru fiecare bucată de pământ

”În Germania, reglementările cu privire la cumpărarea terenurilor sunt foarte severe încât, este foarte dificilă cumpărarea de teren agricol. La fel ca Franța, țara are o agenție care reglementează vânzarea terenurilor care impune o serie de preempțiuni. Restricțiile merg până acolo încât, reglementările naționale foarte stricte sunt dublate de condițiile draconice impuse de autoritățile locale. De exemplu, deşi între Germania și Elveția există un acord de liber schimb, o exploatație elvețiană s-a extins peste graniță, arendând 2,5 hectare de teren în zona germană. Nu mai puțin de trei instanțe germane au anulat actul de închiriere motivând că firma elvețiană nu plătește taxe în Germania”, se arată în documentul obținut de Agointel.ro.

Letonia: Rudele vânzătorului pot avea ultimul cuvânt

Letonia a fost una dintre țările care a preîntâmpinat invazia străină în agricultură prin revizuirea legislației.

"Letonia a primit autorizarea Comisiei Europene pentru prelungirea moratoriului. Ministerul Agriculturii din Letonia a anunţat în anul 2013 (31 martie) introducerea unor măsuri restrictive pentru vânzarea terenurilor agricole care nu îi vizează numai pe cumpărătorii străini, ci pe toți cumpărătorii, iar prin noile reglementări se doreşte garantarea faptului că terenurile și pădurile din Letonia sunt folosite productiv. Printre altele, Letonia introduce dreptul refuzului din partea rudelor vânzătorului sau al vecinilor de teren de a vinde străinilor un teren agricol. De asemenea, cumpărătorii trebuie să prezinte un plan al folosirii terenului către autoritățile locale care ar decide apoi dacă îl aprobă. Guvernul leton analizează, de asemenea, posibilitatea creării unui fond de stat prin care statul ar cumpăra teren de la cei care vor să vândă și l-ar da, apoi, în arendă, fermierilor care vor să-l folosească. Reprezentanții ministerului au mai declarat că nu intenționează să restricționeze cumpărarea de teren, ci vor ca pământul să fie folosit pentru producție agricolă profitabilă”, se specifică în documentul citat.

Italia: Legislația o permite, fermierii nu vând

Fermierii italieni au faima naționalismului în Europa. Astfel, nici măcar nu a fost necesară o legislație specială. Fermierii nu au permis străinilor să intre în branșă. Pentru a vinde teren agricol în Italia, proprietarul trebuie să-și anunțe toți vecinii, care au drept de preemțiune. În cazul în care vecinii nu o vor, poate fi dat anunțul pentru străini.

România: Bogată, dar vândută

România este a cincea ţară ca suprafaţă agricolă de pe continent. Însă, este pe primul loc în Europa la teren arabil deţinut de străini. "Preţurile terenurilor agricole din România sunt printre cele mai scăzute din Europa. Situaţia din România este una simptomatică, fenomenul fiind deja denumit Land-Grabbing, întâlnit mai ales în Asia şi Africa. Conform unui raport dat publicităţii la sfârşitul lunii aprilie 2013 de Alianţa “Hands off the Land” şi asociaţia europeană a micilor fermieri “Via Campesina”, 3% din marile concerne deţin peste 50% din totalul terenurile agricole din Europa", se mai arată în raport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel