Cât au cheltuit românii pe vacanțele de Paște

Aproape 110.000 de români au petrecut Sărbătorile Pascale în structurile de cazare din ţară. Aceștia au cheltuit peste şapte milioane euro pe servicii turistice.

Cele mai căutate destinaţii au fost Valea Prahovei, zona Bran-Moeciu, Bucovina şi Maramureş.

La polul opus, litoralul a strâns doar 900 de turişti care au acoperit mai puţin de o treime din locurile puse de hotelieri la dispoziţia lor, deschiderea sezonului estival de Paşte pe litoral, anunţată de o asociaţie locală, fiind un eşec, apreciază FPTR.

Românii au mers şi la pensiunile din zona rurală, în staţiuni, în city break-uri în ţară şi în străinătate şi au ajuns chiar şi pe litoral, se arată în raport.

Hotelurile şi pensiunile din zonele turistice româneşti au pus la dispoziţie 136.000 de locuri de Paşte, dintre care s-au vândut mai mult de 108.000, ceea ce reprezintă un grad de ocupare de 79%.

Totodată, se constata o uşoară creştere a tarifelor, cuprinsă între 2-5% faţă de acum doi ani. Doar pentru vacanţele petrecute în ţară, turiştii au cheltuit mai mult de 33 de milioane de lei (peste şapte milioane de euro), potrivit calculelor FPTR.

Pe primul loc în topul preferinţelor românilor s-au clasat pensiunile rurale. Pe locul doi, după zona rurală, se afla staţiunile montane, cu cele de pe Valea Prahovei pe primele poziţii ca atractivitate.

În staţiunile montane, tariful mediu pentru vacanta de Paşte de anul acesta a fost de 340 de lei de persoana pentru o vacanţă de trei nopţi.

Datorită tarifelor mai mici, romanii si-au petrecut Paştele şi în diferite staţiuni balneoclimatice.

Românii nu s-au îngrămădit la mare

Puţini hotelieri de pe litoral au avut oferte pentru turiştii care au dorit să petreacă Paştele la malul mării, litoralul nefiind o destinaţie tradiţională pentru aceasta sărbătoare.

Anul trecut, pe litoral au ajuns mult mai mulţi turişti, deoarece Paştele a coincis cu minivacanţa de 1 Mai. Majoritatea unităţilor de la mare care au pregătit, totuşi, pachete turistice sunt în Mamaia. Pentru cei care au dorit să petreacă Sărbătorile Pascale la malul mării, tariful mediu pentru un pachet de trei nopţi de cazare în cameră dublă standard, cu mic dejun inclus, a fost de la 500 lei de persoană.

În ceea ce priveşte turismul extern, numărul redus de zile libere, dar şi contextul politic actual, au făcut ca interesul pentru petrecerea Paştelui în străinătate să fie scăzut, comparativ cu anii precedenţi. 

Cele mai căutate destinaţii externe de către familii au fost cele de pe litoralul bulgaresc al Mării Negre, urmate de cele din Grecia sau Tenerife.

La fel de căutate au fost Costa del Sol, Ţara Bascilor, Napoli-Sorrento, Sicilia, Toscana sau Portugalia pentru programele senior voyage, dar şi croazierele pe Marea Mediterană şi pelerinajele în Israel, se arată în comunicatul FPTR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel