Carla`s Dreams, impresionat de un concurent de 14 ani: "Toate calitățile necesare pentru a ajunge în finală"

Cea de-a doua ediție X Factor a readus seara trecută surprize pe note muzicale, concurenți cu povești spectaculoase, momente extrem de emoționante, dar și altele care au făcut deliciul celor din fața micilor ecrane. Telespectatorii au fost martorii unui show complet, în care cei mai talentați dintre candidați au cucerit masa juraților cu energia, dar și cu talentul lor incontestabil.

Evelina Negru, o adolescentă în vârstă de numai 15 ani, spune despre ea că este o fire mai retrasă, dar asta până în momentul în care începe să cânte.

"X Factor este ca un soare pentru mine. Eu sunt ca o portocală necoaptă și am venit aici să mă coc și să capăt experiență. În viața de zi cu zi eu sunt mai tristă, mai depresivă. Cel mai greu a fost să trec peste jignirile colegilor. Se uitau ciudat la mine, îmi spuneau că sunt ochelaristă, iar câteodată mă și loveau.

Și, copil fiind, credeam că așa trebuie să fie. Și nu puteam să-mi iau singură apărarea. Când cânt însă, am fluturi în stomac, sunt într-o lume a mea unde totul e roz, o lume bună, unde toată lumea e fericită", mărturisește Evelina care a urcat pe scenă cu un ursuleț roz pe care îl consideră talismanul ei. Adolescenta face furori și pleacă acasă cu nu mai puțin de patru de DA.

După ce a primit o surpriză inedită din partea lui Dorian Popa, un filmuleț cu încurajări venit chiar de pe platourile "Next Star", Bișu Vlad Ioan a fost susținut pe scenă și de Vlad Drăgulin, ce l-a filmat în timp ce a interpretat o piesă hip-hop. Versurile adaptate ale tânărului vlogger au făcut-o pe Delia să cânte alături de el pe refren, de la masa juriului, iar carisma i-a asigurat 3 de DA din partea specialiștilor: "Mi se pare că e foarte potrivit pentru un grup. A meritat șansa asta și sper să îi folosească", a spus Delia.

La doar 14 ani, și Cojocaru Daria, din Craiova, a reușit să obțină aprecierea juriului printr-o interpretare curajoasă, pe ritmurile unei piese rock, ce i-a pus în valoare vocea matură. "Ești excepțională! Bravo!", a zis Ștefan Bănică, în timp ce colegii săi au fost de acord că Daria trebuie să treacă în etapa următoare cu 4 de DA.

Un alt concurent care a urcat pe scena X Factor aseară este Mihai Cătălin Marin, din județul Teleorman. Acesta spune despre el că trăiește pentru muzică și că pasiunea lui cea mai mare este aceea de a compune versurile pieselor pe care le cântă. "Muzica e pasiunea mea și m-a ajutat să trec peste obstacolele vieții. Am compus vreo 70 de piese. Succesul pot spune că l-am cunoscut la iUmor, de acolo mă cunosc oamenii. Recunosc că visez la concerte la Sala Palatului", spune cu multă sinceritate Mihai. Piesa "Soarele și Luna" interpretată de Mihai Marin i-a inspirat pe cei patru jurați, care nu s-au putut abține și au cântat împreună refrenul melodiei.

Cu toate acestea, Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin și caravana "X Factor" au ajuns la Mihai Marin acasă, pentru a-l cunoaște mai bine în mediul lui, unde este foarte apreciat printre săteni. Mai mult, aceștia au filmat împreună cu el un clip pentru piesa "Soarele și Luna", chiar pe ulița satului Moșteni.

Eduard Ungureanu a impresionat publicul și juriul cu o piesă interpretată în limba franceză, cu care a reușit să obțină și patru de DA. " Ești genial! Sunt convinsă că poți face foarte multe lucruri în muzică. Bravo!", a zis Delia, în timp ce Carla's Dreams îl vede pe scenă și la finalul sezonului: "Ai toate calitățile necesare pentru a ajunge în finala X Factor de anul acesta".

Și Raluca Răducanu a ridicat publicul în picioare printr-o interpretare complexă. Tânăra din Ploiești a cântat o piesă jazz și a demonstrat că stăpânește vioara la fel de bine ca timbrul vocal. Absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, Raluca a dedicat piesa tatălui său, pe care l-a pierdut în cel de-al doilea an de facultate: "Lui îi datorez tot ce sunt astăzi. Nu a apucat să mă audă cântând, dar sper să mă asculte în seara aceasta și să îmi trimită un semn". Reacția juriului a fost pe măsura interpretării tinerei, iar 4 de DA au calificat-o în etapa următoare. Delia și Carla's Dreams văd în Raluca un adversar de temut în această competiție:

"Raluca este un artist complet. E o piatră tare în acest concurs. Multă lume se va lovi de fata asta, pentru că stăpânește foarte bine un instrument și stăpânește foarte bine și vocea, ceea e mai rar", au spus cei doi.

Tot duminică seara, telespectatorii l-au văzut și pe italianul Viccaro Marco care a cântat în mai multe colțuri ale ale lumii și a vrut să ajungă și în sud-estul Europei. În momentul în care Vlad Drăgulin s-a așezat lângă el și acesta și-a pus geanta pe jos ca să-i facă loc, avea să afle că pe plaiurile mioritice există o superstiție legată de gențile puse pe podea: "Nu, nu, nu face asta! Pentru că în România aduce ghinion". "Și eu am venit aici să devin faimos! Am cântat peste tot în lume, dar niciodată nu am fost în sud-estul Europei. Așa că iată-mă aici!", a replicat italianul, surprins și amuzat de remarca lui Vlad Drăgulin. Interpretarea italianului a cucerit publicul, dar și juriul și a primit patru de DA.

Strugariu Ioana a marcat o premieră la X Factor, cu prima ei interpretare pe o scenă mare: "Sunt foarte fericită că am ajuns aici și sper să trec mai departe". Concurenta a declarat că marea ei pasiune este muzica, motiv pentru care a intrat hotărâtă în fața juriului să demonstreze că are ce trebuie pentru a trece în etapa următoare. Dacă prima piesă a cântat-o acapella, a doua șansă acordată din partea juriului a fost cu ajutorul instrumentalului, iar Carla's Dreams a cântat alături de ea pentru a o încuraja. Deși nu a trecut mai departe, Ioana a ieșit de pe scena "X Factor" cu zâmbetul pe buze: "O să revin anul viitor sau peste doi ani, când voi învăța să cânt cu negativ."

Nici grupul S&B nu a reușit să se califice, în ciuda faptului că energia lor a cucerit juriul. Sebi și Bogdan ce formează o trupă de doi ani, dar se cunosc încă de la grădiniță. Cei doi prieteni au fost pregătiți să facă show și să rescrie istoria muzicală a grupurilor de pe scena "X Factor": "Când intrăm pe scenă sper să ne transformăm în adevărați rapperi", au fost cuvintele lor înainte să înceapă. "Voi o să fiți foarte uimiți de ce o să vă spun eu acum: nu a fost bine nimic. Dar cu toate acestea voi mi-ați plăcut, pentru că sunteți vii. Vouă chiar vă place ceea ce faceți", a spus Carla's Dreams înainte să acorde un DA. El a fost și singurul care a susținut grupul S&B, căci ceilalți trei jurați au acordat NU.

Andrei Liță e din Iași, are 21 de ani și a venit la "X Factor" cu familia, iar sora lui mai mică, Andreea a început să plângă în momentul în care a văzut-o pe Delia în culise: "Pentru că e pentru prima dată când te văd în față," i-a spus ea. Delia a fost profund emoționată de reacția micuței, astfel că, în timp ce Andrei Liță a făcut spectacol cu vocea sa, jurata a ținut-o pe fetiță în brațele sale. "Nu-mi place să provoc lacrimi, vreau să zâmbească cei mici când mă văd. M-a sensibilizat foarte tare, Doamne, cum a fost! Cred că o să țină minte experiența asta și cu siguranță îi va plăcea să se vadă la televizor", spune Delia, înainte ca Andrei să primească din partea juraților patru de DA.

Lădaru Ionuț, un caporal din Medgidia, a mărturisit încă din primul moment că este urmărit de cifra 13 și se consideră concurentul "cu ghinionul". "M-am înscris de două ori la X Factor, din păcate nu am putut să vin și am zis că a treia oară e cu noroc. Mi-am spus că vin și în cârjă, oricum ar fi", spune el. Ghinionul lui Ionuț s-a risipit totuși, pentru că a primit la final patru de DA: "Ne-a demonstrat că un caporal poate să cânte în spaniolă o melodie cu foarte multă pasiune", a remarcat Horia Brenciu.
O nouă ediție "X Factor" plină surprize și multe talente ce merită descoperite, telespectatorii vor putea vedea duminică, 9 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel