Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 30 septembrie 2021

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 30 septembrie 2021. Pe data de 30 septembrie 2020 este prăznuit Sfântul Grigorie Luminătorul. 

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 30 septembrie 2021. Sfântul Grigorie Luminătorul (240-332), Apostolul Armeniei s-a născut la Valarshapat, capitala provinciei Ararat în Armenia. Tradiţia armeană îl prezintă ca descendent al unei familii nobile, scrie crestinortodox.ro. Încă de prunc Grigorie a fost trimis în Cezareea Capadociei, unde a fost crescut în credinţa creştină şi botezat. 

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 30 septembrie 2021. Sfântul Grigorie Luminătorul i-a hirotonit episcopi pe cei doi fii ai săi. Aristages a fost succesorul tatălui său la tronul patriarhal al Armeniei. Acesta a participat şi la sinodul I ecumenic de la Niceea (325). Se pare că Sfântul Grigorie ar fi făcut o călătorie la Roma împreună cu Tiridates.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 30 septembrie 2021. Spre sfârşitul vieţii, Sfântul Grigorie Luminătorul se retrage pentru a duce o viaţă solitară într-o peşteră din Manyea, în provincia Ţăran. Moare în sălbăticie. Nişte păstori îi găsesc trupul şi, neştiind cine era, au ridicat deasupra lui o movilă de pietre.

RUGĂCIUNI

Rugăciunea lui Arsenie Boca pentru căsătorie

”Doamne Iisuse Hristoase, în mainile Tale este viața mea și fără Tine nu pot cunoaște nici împlinirea și nici bucuria cea adevarată. Știind aceasta și având dorința de a purta crucea căsătoriei, te rog să mă ajuți să găsesc făptura potrivită mie alături de care să înfrunt marea vieții acesteia. Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, cum numai Tu ma poți ajuta. De multe ori ispita singurătății mi-a rănit inima, de multe ori diavolul deznădejdii a lovit în poarta sufletului meu. De atâta durere, inima mea s-a strâns și nu este nimeni care să îmi aline durerea. La Tine alerg, Doamne, nădejdea mea, întărirea mea, lumina vieții mele. Ajută-mă să am o familie bineplăcuta Ție, o familie peste care să se reverse mulțimea binecuvântărilor Tale. Fereste-mă, Doamne, de tot răul. Ferește-mă și de o alegere greșită. Ferește-mă de minciuni, de răutate și de desfrâu. Să nu mă înșele frumusețea cea degrab trecătoare, ci să caut mai ales frumusețea sufletească. Să nu mă orbească dragostea patimașă și nici să nu mă biruie patimile și poftele”.

Rugăciune lui Arsenie Boca pentru îndeplinirea unei dorințe

”Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre și tămăduitorul bolilor sufletesti și trupești, ca cel ce ai împodobit cu adânc de cunoaștere a făpturii omenești, te rugăm în vreme de durere și mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoșii fiii tăi și mijlocește către Preabunul nostru Mântuitor, iertare de păcate și vindecare de toată neputința. Părinte Sfinte care ai mare îndrăzneală în fața Tronului Ceresc, te chemăm cu lacrimi, dar cu nădejde ca cele spre vindecare sufleteasca și trupească, spre mântuire și sfințire, le vom dobândi prin tine, cel ce ne-ai încredințat prin aceste cuvinte: Dăruieste-ne binecuvântarea ca să purtăm crucea vieții spre înviere și luminare desăvârșită. Doctor și tămăduitor de orice suferință, te rugăm, vindecă- ne pe noi, fiii tăi și pe cei ce îi aducem în lacrimi și rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău, izvorâtor de pace, har și binecuvântarea ta de bun si sfânt Parinte, iți mulțumim și te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea și ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt spre slava marelui si minunatului nostru Dumnezeu si spre a sufletelor noastre mantuire. Amin”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel