Bulgaria: Comisarul european pentru sănătate, "profund dezamăgit" de gestionarea epidemiei de pestă porcină africană

Comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentelor, Vytenis Andriukaitis, şi-a exprimat profunda dezamăgire faţă de modul în care autorităţile din Bulgaria au gestionat epidemia de pestă porcină africană, a informat postul naţional de radio (BNR), transmit Sofia Globe şi Novinite.

"Şi înmulţirea cazurilor reprezintă un exemplu convingător al faptului că Bulgaria nu a făcut prea mult pentru a evita această situaţie", a declarat Andriukaitis într-un interviu acordat BNR.

În trei districte din Bulgaria - Plevna, Razgrad şi Ruse - este stare de urgenţă din cauza pestei porcine africane. Sunt 19 focare în diverse părţi ale ţării. Zeci de mii de porci au fost sacrificaţi sau sunt pe punctul de a fi, iar preţul cărnii de porc a crescut semnificativ.

În timp ce aştept rezultatele oficiale ale investigaţiei echipei Comisiei Europene care se află acum în Bulgaria, "pot doar să spun că asta s-a întâmplat deoarece cineva a fost neglijent, nu şi-a îndeplinit obligaţiile profesionale în mod corespunzător şi nu a acordat atenţie fenomenului", a declarat Andriukaitis, adăugând că autorităţile trebuie să meargă din uşă în uşă pentru a explica fermierilor măsurile necesare pentru e preveni răspândirea pestei porcine africane.

"Ei pot vorbi cu fiecare în parte şi să explice ce măsuri s-au luat, precum şi posibilele consecinţe şi rezultate, altfel Bulgaria se confruntă cu un pericol enorm - să-şi piardă toţi porcii", a avertizat oficialul european.

Şi ministrul bulgar al Agriculturii, Dessislava Taneva, a declarat într-un interviu acordat televiziunii naţionale că în acest moment creşterea porcilor se confruntă cu riscuri ridicate. Porcii crescuţi în gospodării sau în ferme reprezintă aproape jumătate din consumul intern.

"Trebuie să oprim urgent răspândirea pestei porcine africane. şi să salvăm acest sector", a afirmat Taneva, fără a nega că au existat unele măsuri care ar fi trebuit adoptate mai repede.

Criticile Comisiei Europene sunt justificate deoarece au existat măsuri care ar fi putut fi luate mai devreme sau efectuate mai bine, a admis ministrul bulgar al Agriculturii.

Autorităţile bulgare au raportat până acum 21 de focare de pestă porcină africană.

Bulgaria intensifică măsurile de prevenire a răspândirii pestei porcine africane şi de protejare a industriei de creştere a porcilor, evaluată la 600 milioane de leva (344 milioane de dolari), a anunţat săptămâna trecută Desislava Taneva. 

Companiile din silvicultură vor plăti 150 de leva pentru fiecare mistreţ ucis, în condiţiile în care autorităţile bulgare vor să reducă semnificativ densitatea populaţiei de porci mistreţi în zonele aflate de 20 de kilometri de focarele de pestă porcină africană, a anunţat la o conferinţă de presă Desislava Taneva. Oficialul a adăugat că vor fi adoptate măsuri de control a traficului în zonele afectate şi la frontieră, cu ajutorul poliţiei şi al armatei, vor fi dezinfectate fermele şi va fi restricţionată vânzarea cărnii de porc şi a celei procesate.

Şeful Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor din Bulgaria (BFSA), Damyan Iliev, aprecia recent că valoarea pagubelor provocate în cazul în care ţara nu reuşeşte să stopeze epidemia se va ridica la două miliarde de leva.

Guvernul de la Sofia a alocat 3,7 miliarde de leva pentru combaterea pestei porcine africane, în condiţiile în care în Bulgaria sunt 1,2 milioane de porci crescuţi în ferme.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pesta porcină africană nu afectează omul, ci doar porcii domestici şi mistreţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel