€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

Breivik, ucigașul extremist din Norvegia și-a schimbat numele

breivik11 Norwegian mass killer Breivik gestures as he arrives in the court room at Oslo Courthouse
 

Extremistul norvegian Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de persoane la 22 iulie 2011, și-a schimbat identitatea și este înscris la starea civilă sub numele Fjotolf Hansen, a anunțat vineri avocatul său,...

Pot confirma că el și-a schimbat numele. Este oficial. Nu doresc să dezvălui conținutul discuțiilor noastre, a declarat Oeystein Storrvik, confirmând astfel o informație anterioară publicată de cotidianul Verdens Gang.

Pe 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis opt persoane, la Oslo, într-un atac cu bombă în apropierea sediului guvernului norvegian, după care, deghizat în polițist, s-a deplasat pe insula Utoya, unde se desfășurau cursurile școlii de vară a tinerilor laburiști norvegieni, omorând alte 69 de persoane. În august 2012, Breivik a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, pedeapsă care poate fi prelungită dacă se consideră că deținutul prezintă riscuri pentru securitatea publică.

Joi, Curtea Supremă a Norvegiei a anunțat că refuză să examineze recursul lui Breivik, care consideră că este ținut în închisoare în "condiții inumane". Drept urmare, Breivik a decis la rândul său să se adreseze CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului).

Anders Breivik consideră că izolarea sa în închisoare, unde este ținut separat de alți deținuți, constituie o încălcare a Articolului 3 al Convenției europene privind drepturile omului, care interzice orice tratament 'inuman' sau 'degradant', relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close