EXCLUSIV  Bradul de Crăciun, împodobit din noiembrie. Psihologul Radu Leca explică motivele. "Scopul este clar"

Brad de Crăciun. Sursa: Pexels
Brad de Crăciun. Sursa: Pexels

Psihologul Radu Leca a explicat, pentru DC NEWS; care sunt motivele pentru care din ce în ce mai mulţi oameni aleg să îşi împodobească brazii şi casele pentru Crăciun încă de la finalul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie. 

Conform tradiţiei populare, bradul se împodobeşte în preajma sărbătorii de Crăciun, în general după data de 20 decembrie. Unii chiar insistă că bradul se împodobeşte, împreună cu cei dragi, în seara de Ajun. Cu toate astea, din ce în ce mai mulţi aleg să recurgă la decoraţiuni şi chiar împodobirea bradului încă de la finalul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie. 

Psihologul Radu Leca a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, care sunt motivele care stau la baza acestor acţiuni timpurii. 

"De fiecare dată când oamenii trec prin probleme, sau încearcă să rezolve probleme şi altfel decât în modul obişnuit, din punct de vedere comportamental simt nevoia unei evadări. Cu cât subiectul are mai multe griji, cu atât acesta va încerca să facă lucruri în mod special care îl relaxează şi îl ajută să fie mai aproape de ideea de fericire.

Împodobirea bradului are legătură cu sentimentele pe care le-am avut când eram copii, siguranţa pe care am simţit-o când eram copii, adolescenţi şi tineri adulţi. De asemenea, împodobirea bradului face referire la căutarea stării de bine. Indiferent de timpul când subiectul s-a simţit în siguranţă în interiorul familiei sale, că a fost în copilărie sau adolescenţă, o dată cu apariţia problemelor în viaţa de adult, el va face apel la acele amintiri. Scopul este clar, dorinţa de relaxare. În aşa fel încât să poată soluţiona mai repede, mai bine, mai corect, problemele pe care le are.", a declarat Radu Leca.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel