Blue Monday - Cea mai tristă zi a anului

Anul acesta, Blue Monday cade pe 20 ianuarie. A treia zi de luni din fiecare an este considerată cea mai tristă.

Totul a pornit din Marea Britanie. Un psiholog, Cliff Arnall, este cel care a conceput, în urmă cu 15 ani, o formulă matematică prin care se pot calcula cele mai grele zile ale anului. El a luat în calcul mai multe aspecte: schimbarea vremii, scăderea temperaturilor, lipsa luminii naturale (solare), epuizarea sărbătorilor de iarnă, niveluri motivaționale scăzute legate de eșecuri anterioare, datoriile acumulate în urma sărbătorilor de la sfârşitul anului, punerea în aplicare a unor rezoluţii restrictive luate pe 1 ianuarie pentru anul în curs (dietă, renunțarea la fumat etc.), dar și faptul că foarte multe persoane urăsc, pur și simplu, ziua de luni, în general.

Se pare că în a treia zi de luni din orice nou an, oamenii sunt cu moralul la pământ. Sunt destul de triști că au trecut vacanța de iarnă și sărbătorile, că trebuie să meargă la serviciu și așa mai departe. Așa a luat naștere Blue Monday (Lunea Albastră).

Lunea Albastră - cea mai tristă zi din an

 

Numele i-a fost dat de către Sky Travel Shop, o agenţie de turism care promova avantajele călătoriilor programate în luna ianuarie, în cadrul unei campanii de publicitate. Cercetările efectuate de-a lungul anilor au demonstrat că a treia zi de luni din an corespunde unui vârf de absenteism la locul de muncă, și că există o anumită creştere a numărului cererilor de divorţ depuse în instanţă.

Psihologul a declarat pentru The Telegraph că se bucură că această zi a luat o așa amploare, deoarece oamenii vorbesc mai mult despre depresie și despre ceea ce li se întâmplă.

Cele mai recente statistici arată că unul din 10 români este depresiv. Este vorba de aproximativ 2.000.000 de români care suferă diverse forme de depresie. La nivel mondial se înregistrează peste 350 de milioane de suferinzi, arată Organizația Mondială a Sănătății.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.29