Bistriţa-Năsăud: Postare electorală apărută pe pagina de socializare a Prefecturii

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud face cercetări în legătură cu distribuirea pe pagina de socializare a Instituţiei Prefectului a unei postări făcute de preşedintele organizaţiei judeţene a unui partid politic, care conţinea şi îndemnul de a vota, la alegerile europarlamentare, acea formaţiune.

Postarea respectivă a fost ştearsă, în cursul zilei de sâmbătă, de către cei care administrează pagina prefecturii, iar instituţia a sesizat la rândul ei poliţia, cerând să fie identificată persoana care a făcut postarea.

Cazul a fost sesizat, duminică, Biroului Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud de către două partide, iar biroul, la rândul său, a dispus sesizarea poliţiştilor.

Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a remis, duminică, un comunicat de presă, prin care informează că s-au autosesizat şi că au cerut poliţiei să soluţioneze cauza conform competenţelor legale.

Prefectul Ovidiu Frenţ şi-a exprimat regretul pentru această situaţie nedorită

"În legătură cu distribuirea neautorizată pe pagina Instituţiei Prefectului a unei postări care nu aparţine acesteia, specificăm că IPBN s-a autosesizat şi a transmis către IPJ Bistriţa-Năsăud o sesizare pentru a se cerceta şi soluţiona această cauză, conform competenţelor legale în materie. Menţionăm că, de la deschiderea paginii de Facebook a instituţiei, în 2013, au fost autorizaţi mai mulţi administratori şi editori. La momentul efectuării respectivei distribuiri, în data de 25 mai 2019, în jurul orei 06:00, aveau drept de gestionare a paginii 8 persoane: 2 administratori şi 6 editori. Având în vedere că încă nu s-a putut stabili identitatea persoanei care a distribuit postarea, prefectul a dispus ştergerea întregii liste de administratori şi editori, în continuare postările urmând a fi făcute doar de către Cancelaria prefectului. Prefectul judeţului îşi exprimă regretul pentru această situaţie nedorită şi asigură că instituţia va respecta, ca şi până acum, prevederile privind legalitatea, imparţialitatea şi neutralitatea", se precizează în comunicatul prefecturii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel