Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, ministrul german al justiţiei, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, precum şi Comisia Europeană le-au cerut duminică explicaţii autorităţilor de la Washington după dezvăluirile săptămânalului Der Spiegel conform cărora serviciile secrete americane au interceptat convorbirile telefonice ale oficialilor UE şi au accesat calculatoarele instituţiilor europene cu ajutorul programului de spionaj electronic deconspirat recent de fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) a SUA Edward Snowden, ţara europeană cea mai vizată de aceste acţiuni fiind Germania.
"Este absolut de neimaginat că prietenii noştrii americani îi privesc pe europeni ca pe nişte duşmani", a declarat dna Leutheusser-Schnarrenberger, care consideră că astfel de practici amintesc de confruntările din timpul Războiului Rece. Ea le-a cerut autorităţilor americane să clarifice imediat dacă au accesat comunicaţiile Uniunii Europene, atât la sediile de la Bruxelles cât şi la reprezentanţa de la Washington. La rândul său, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, s-a declarat 'şocat şi profund îngrijorat de relatările privind presupusele acţiuni de spionaj americane împotriva birourilor UE'. 'Dacă aceste acuzaţii se dovedesc a fi adevărate, atunci ne confruntăm cu o problemă deosebit de gravă, care ar putea să dăuneze considerabil relaţiilor dintre UE şi SUA', a adăugat Schulz, cerându-i administraţiei americane să clarifice cât mai repede această problemă. "Suntem la curent cu informaţiile din presă. Am contactat imediat autorităţile de la Washington şi reprezentanţa SUA la Bruxelles şi le-am sesizat aceste informaţii. Ne-au răspuns că verifică exactitatea lor şi ne vor recontacta", afirmă Comisia Europeană într-un comunicat. Purtătorul de cuvânt comunitar Olivier Bailly a declarat agenţiei EFE că autorităţile europene au început propria investigaţie pe acest subiect. Citând documente furnizate de Snowden, publicaţia Der Spiegel scria cu o zi în urmă că Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) a desfăşurat sistematic operaţiuni de spionaj electronic în Germania şi stochează în fiecare lună circa 500 de milioane de convorbiri telefonice sau prin Internet interceptate în această ţară. De asemenea, Der Spiegel susţine că, dintre toate ţările UE, Germania este cea mai vizată de programul american de spionaj electronic. Spiegel mai notează că NSA desfăşoară operaţiuni de spionaj împotriva reprezentanţei UE la Washington şi a sediului ONU, folosindu-se atât de microfoanele instalate în clădirile acestora cât şi de reţeaua informatică prin care accesează calculatoarele acestor instituţii. Potrivit săptămânalului german, experţii UE în domeniul securităţii cibernetice au descoperit în ultimii cinci ani numeroase tentative de atacuri cibernetice în clădirea Justus-Lipsius din Bruxelles, unde toate statele membre UE au birouri, atacuri a căror origine pare să fie sediul NATO din Bruxelles.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu