Avocatul Sorinei Pintea îi dă replica lui Vela: Oferta domnului ministru mi se pare o glumă macabră

FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

Viorel Mocanu, avocatul Sorinei Pintea, consideră că ministrul de Interne, Marcel Vela, a făcut o ofertă deplasată, joi seara, atunci când a spus că fostul ministru ar putea fi transportat la un spital din Mioveni, la peste două ore distanță de București, în condițiile în care clienta sa este bolnavă și trebuia să fie prezentă dimineața în fața instanței. 

Ministrul Sorina Pintea a fost eliberată din arest și dusă la spital

"Ne-am asteptat la această decizie de eliberare, ba chiar ne-am așteptat la o altă decizie de revocare totală a măsurii arestului preventiv. Măsura a fost dispusă să fie executată în Baia Mare, însă nu o impiedică cu nimic pe doamna Pintea să fie internată într-un spital din rețeaua națională a municipiului București, așa cum și azi s-a întâmplat ca ambulanța să fie chemată în arestul central. Doamna Pintea a refuzat să meargă deoarece avea obligatia de a fi prezentă în fața judecătorilor, iar după ședința de judecată a fost transportată în arest, apoi la spital și după investigații, a fost readusă în arest pentru a-i fi făcute formalitățile de eliberare și ulterior internată într-un spital din București.", a spus avocatul Sorinei Pintea la B1 TV. 

Ministrul de Interne, ofertă - glumă pentru Sorina Pintea

"Eu nu am o dispută cu ministrul Vela, dumnealui se pare că are o dispută cu mine! Mă simt onorat că mă bagă în seamă, mai ales că are și un purtător de cuvânt în persoana domnului Despescu. Faptul ca domnia sa a venit cu o ofertă, la un alt post de televiziune, față de Sorina Pintea de a transfera din arestul central la un spital din Mioveni la o oră întârziată, mi se pare mai mult decât deplasat. 

Am avut o reacția publică faptul că această "ofertă" a domnului ministru era total deplasată și o calific ca o glumă macabră. Susțin aceste lucruri prin faptul că în București există mai multe spitale, mult mai dotate și cu un personal calificat.


Nu am înțeles de ce această atitudine pe care o calific ca pe o șicană dat prin faptul că deplasarea din București până la Mioveni, chiar și cu autospecială durează 2 ore. Condamn acest gest ca fiind un act de continuare de umilire.", a mai spus Mocanu la BI TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel