Atenţionare de călătorie în Italia. Cod roşu de precipitaţii abundente

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Atenţionare de călătorie Republica Italiană - Coduri roşu, portocaliu şi galben de precipitaţii.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că Serviciul de Protecţie Civilă italian a emis un avertisment de cod roşu de precipitaţii puternice, începând cu 4 octombrie 2021, pentru centrul regiunii Liguria şi zona de vest din regiunea Piemonte.

Fenomene meteorologice intense, pentru care s-a emis un cod portocaliu de ploi abundente, vor fi prezente în restul teritoriului regiunilor Liguria şi Piemonte, precum şi în Lombardia, Emilia-Romagna şi provincia autonomă Trento.

A fost emis, de asemenea, cod galben de precipitaţii intense pentru regiunile Lazio, Umbria, Toscana, Valle d'Aosta, Veneto şi nordul-estul regiunii Sardinia. Condiţiile de instabilitate se vor extinde şi în următoarele zile, din cauza anticiclonului nord-european care va determina deplasarea unei mase de aer ploios şi rece către Marea Mediterană.

Pentru informaţii actualizate cu privire la starea vremii, se recomandă consultarea site-ului Serviciului Meteorologic al Aeronauticii Militare italiene: http://www.meteoam.it/ şi al Serviciului de Protecţie Civilă: www.protezionecivile.gov.it.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare (CG Trieste: +39 340 8821688; CG Milano: +39 366 108 1444; CG Torino: +39 338 756 8134; CG Bologna: +39 349 1178220; CG Bari: +39 334 604 2299; C Catania: +39 320 965 31 37).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://roma.mae.ro, www.mae.ro, pagina de Facebook a Ambasadei României în R. Italiană (https://www.facebook.com/roma.mae.romania) şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, transmite MAE.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy