Atenţie la caisele şi nectarinele din Turcia! Ce spune ANSVSA

Peste 2,5 tone de caise și nectarine provenite din Turcia au prezentat depășiri ale limitei maxime admise pentru fungicidul kresoxim-metyl, arată ANSVSA, care a derulat mai multe controale în perioada 5-11 mai.

"Centralizările datelor furnizate de structurile de specialitate din cadrul Autorității arată că, în perioada menționată, au fost înregistrate depășiri ale limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide, la probele prelevate din fructe, caise și nectarine, provenite din Turcia.

În prima situație, facem referire la o cantitate de 250 de kg de caise, la care buletinul de analiză a arătat o depășire a limitei maxime admise pentru fungicidul kresoxim-metyl. La data controlului, inspectorii ANSVSA au constatat că 171 de kg din acest lot fuseseră comercializate.

Restul cantității de fructe, care a fost găsit în depozitul unității, în stare avansată de depreciere, a fost distrus. În ceea ce privește nectarinele, probele au fost prelevate dintr-un lot, în cantitate de 2.280 de kg. Rezultatele analizelor au indicat o depășire a limitei maxime admise pentru același fungicid", se arată în comunicatul ANSVSA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel