VIDEO. Atac violent într-un centru comercial din Israel. Patru persoane au murit

Patru persoane și-au pierdut viața în urma unui atac violent ce a avut loc într-un centru comercial din Israel. 

Patru persoane au fost ucise și alte câteva au fost rănite într-un atac violent din sudul Israelului, a transmis poliția. Trei victime au fost înjunghiate în fața centrului comercial BIG din Beersheba, în timp ce a patra a fost izbită de vehiculul condus de atacator, scrie BBC.

Atacatorul a fost împușcat de un șofer de autobuz. Rapoartele din presa locală spun că atacatorul era un arab israelian, deși această informație nu a fost confirmată.

Este cel mai grav atac din Israel din ultimii câțiva ani.

Atacatorul era recidivist și susținător al Statului Islamic

Imaginile de la fața locului arătau un bărbat cu barbă aflat pe stradă, ținând în mână ceea ce părea a fi un cuțit mare. Într-un alt videoclip, atacatorul se confruntă cu un bărbat cu o armă, care deschide focul când acesta se aruncă asupra lui cu cuțitul. Un număr însemnat de răniți, dintre care unii în stare gravă, au fost transportați la spital.

Incidentul vine după o serie de înjunghieri comise de palestinieni asupra israelienilor în ultimele săptămâni. Este al treilea astfel de atac de sâmbătă încoace.

Poliția a declarat că incidentul de marți a debutat când suspectul a înjunghiat o femeie la o benzinărie, apoi a condus la un centru comercial unde a lovit un biciclist. Apoi a mers la un al doilea centru comercial de peste drum, unde a înjunghiat mai multe persoane, înainte de a fi confruntat și împușcat.

Rapoartele din presa locală spun că atacatorul era un beduin arab israelian din orașul Hura, de la aproximativ 19 km est de Beersheba. Jurnaliștii locali mai spun că anterior a acesta executat o pedeapsă într-o închisoare israeliană pentru infracțiuni de securitate și era cunoscut de serviciile de securitate ca fiind un susținător al grupării militante Statul Islamic (IS).

Atac la Madrid

În noimebrie anul trecut un incident similar a avut loc în Madrid. Un individ care a încercat să atace agenţi de poliţie cu un cuţit a fost împuşcat mortal la periferia oraşului spaniol Madrid, anunţă autorităţile, conform cotidianului El Mundo, citat de Mediafax. 

Incidentul a avut loc în apropierea unui centru medical din cartierul Villaverde, situat la periferia Madridului. Mai multe persoane observaseră un individ suspect şi alertaseră poliţia. La sosirea echipajului, individul a încercat să îi atace cu un cuţit pe agenţi. Citește continuarea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel