12 câini adulţi şi doi pui - capturaţi, duminică, în zona Lacul Morii după tragedia morții Anei Oroș

Un bărbat din Giurgiu, cercetat penal, după ce le-a făcut operații estetice câinilor săi / Foto: Pixabay, de LUM3N
Un bărbat din Giurgiu, cercetat penal, după ce le-a făcut operații estetice câinilor săi / Foto: Pixabay, de LUM3N

Reprezentanţii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) au capturat, duminică, în zona Lacul Morii, 12 câini şi doi pui. 

Reprezentanţii ASPA au precizat, pe Facebook, că animalele nu au microcip, au fost cazate la adăpostul ASPA Bragadiru, iar patru dintre acestea fac parte din grupul celor identificate pe câmp, fiind tranchilizate de la distanţă. Acestora le-au fost prelevate probe de către poliţişti, pentru a se stabili dacă sunt cei care au ucis o femeie în zona Lacul Morii. Restul câinilor, printre care şi un metis de amstaff, au fost ridicaţi de pe străzile adiacente câmpului, respectiv Drumul la Roşu, Calea Giuleşti şi strada Fântâna Domnească.

Reprezentanţii ASPA au menţionat că sunt câini ieşiţi din curţi, lăsaţi liberi pe stradă şi că vor sesiza Poliţia. Conform reprezentanţilor autorităţii, câmpul unde femeia a fost ucisă de câini se întinde pe o suprafaţă de kilometri, 'un teritoriu greu de acoperit', însă, având staţii walkie talkie, membrii echipajelor ASPA şi doi medici veterinari s-au coordonat şi au capturat cei patru câini prin tranchilizare.

În 2022, menţionează sursa citată, ASPA a capturat de pe raza Municipiului Bucureşti aproximativ 1.700 de câini. La nivelul conducerii ASPA, nu a existat niciun moment în care activitatea de capturare să fie oprită sau restricţionată.

Vezi și - Duhovnicul Anei, femeia ucisă de câini în București: De ce s-a întors în locul unde mai fusese mușcată de animale

Echipajele ASPA au program, de marţi până sâmbătă, între orele 8,00 - 22,00, dar acţionează oricând în situaţii de urgenţă. Numărul de telefon pentru sesizări, disponibil non stop, este 021/9844. Situaţia capturării câinilor, anul trecut, este următoarea: în Sectorul 6 - 381, Sectorul 5 - 358, Sectorul 2 - 285, Sectorul 4 - 268, Sectorul 3 - 238, Sectorul 1 - 150. Din aprilie 2022 şi până în prezent au fost ridicaţi din zona Lacul Morii aproximativ 120 de câini, ultima intervenţie în zonă fiind pe 18 ianuarie. Reprezentanţii ASPA dezmint informaţia potrivit căreia, după capturare, ASPA eliberează câinii înapoi pe străzi.

'Imediat cum ajung în adăposturile ASPA, câinii sunt microcipaţi şi înregistraţi în Registrul de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân pe numele ASPA, astfel încât, dacă aceştia ar fi ulterior eliberaţi pe stradă, datorită microcipului ar fi identificaţi ca fiind din adăposturile noastre.

ASPA capturează câinii de pe domeniul public, însă capturarea nu rezolvă cauza, nu opreşte sursa de câini. ASPA nu are competenţe în cazul proprietăţilor private, nu poate pătrunde pe acestea fără acordul proprietarilor, nu poate verifica deţinătorii de animale, nu poate aplica sancţiuni', au explicat reprezentanţii autorităţii.

'Poliţiştii locali şi poliţiştii naţionali au atribuţii şi competenţe pentru verificarea proprietarilor de câini cu privire la microciparea şi sterilizarea acestora sau cu privire la împrejmuirea proprietăţilor private astfel încât câinii să nu mai intre sau să iasă de pe acestea. Prin urmare, pentru a proteja cetăţenii este nevoie de un efort comun al tuturor autorităţilor cu rol în gestionarea populaţiei de câini fără stăpân', au adăugat reprezentanţii ASPA. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel