Aparatele foto, interzise în cabina de vot. Decizie BEC

cabina_vot1
cabina_vot1

Biroul Electoral Central a adoptat decizia prin care sunt interzise aparatele de fotografiere în cabinele de votare. 

Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de duminică, o decizie prin care se interzice utilizarea în cabina de vot a aparatelor de fotografiere, înregistrarea sau preluarea de imagini, scrie Agerpres. 

"Sunt interzise comercializarea şi/sau consumul de alcool în zona de protecţie a secţiei de votare", mai prevede Decizia nr. 95/29.11.2020 privind unele măsuri pentru aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) şi art. 84 alin. (12) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

Obligat să ia măsuri 



Potrivit Deciziei BEC, preşedintele Biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii în afara localului de vot, în sediul secţiei de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul sediului secţiei de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 50 de metri.

Decizia se afişează, prin grija Instituţiei Prefectului, la intrarea în sediile secţiilor de votare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel