APADOR-CH, reacţie la modificările Codului penal: "Dintr-o extremă în alta"

Sebastian Florea / 02 iul 2018 / 19:57 Salveaza PDF Comentarii
Eugen Nicolicea foto: apador.org
Descriere foto: Eugen Nicolicea foto: apador.org

APADOR-CH aauţine că prin modificările aduse Codului penal, abuzul în serviciu se dezincriminează parţial şi devine aproape imposibil de dovedit în practică.

 

APADOR-CH spune că în noua variantă adoptată luni în comisia parlamentară comună infracţiunea de abuz în serviciu va deveni aproape imposibil de dovedit în practică şi, astfel, se va trece dintr-o extremă în alta - de la o "utilizare" cu destule excese a infracţiunii de abuz în serviciu se va ajunge la scoaterea din uz a acesteia.

APADOR-CH explică, într-un comunicat de presă transmis luni, că în sistemul actual al Codului penal, infracţiunea de abuz în serviciu nu este o infracţiune de corupţie (prin ea nu se pedepseşte lipsa de integritate), ci este o infracţiune "de serviciu" adică una prin care se protejează funcţionarea normală a instituţiilor şi autorităţilor publice, respectiv exercitarea în bune condiţii a unei funcţii publice, astfel încât nici avutul public sau privat şi nici drepturile sau interesele persoanelor să nu fie prejudiciate/vătămate.

"Prin modificările adoptate luni de Comisia Iordache, a fost introdusă, la propunerea Ministerului Justiţiei, o condiţie suplimentară pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu, şi anume condiţia ca abuzul/încălcarea legii să aibă ca scop obţinerea unui folos material necuvenit doar pentru autorul abuzului sau pentru cineva din familia sa. Deci, dacă s-a urmărit un folos material necuvenit, dar nu pentru autor sau familia sa, ci pentru o altă persoană (prieten, cunoscut etc.) fapta nu constituie infracţiune. Deci, folosul material necuvenit este „penal" doar în familie, nu şi pentru prieteni. Ceea ce, în practică, va duce la obţinerea de foloase materiale necuvenite pentru prieteni sau cunoscuţi, fără ca fapta să constituie infracţiune, ceea ce reprezintă nu o „portiţă", ci un adevărat defileu deschis pentru eludarea infracţiunii de abuz în serviciu, în noua variantă", explică organizaţia.

Dezincriminare parţială

Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului spune că prin această modificare, care introduce condiţia suplimentară a scopului de a obţine un folos material necuvenit, se ajunge la dezincriminarea parţială a infracţiunii de abuz în serviciu, deoarece dacă încălcarea legii în exercitarea funcţiei publice nu s-a făcut în scopul (destul de greu de dovedit în practică) obţinerii folosului material necuvenit, fapta nu mai constituie infracţiunea de abuz în serviciu, chiar dacă s-a produs un prejudiciu material sau dacă au fost vătămate drepturile sau interesele legitime ale persoanelor.

"Dezincriminarea parţială are efect cu privire la toate cauzele care au ca obiect infracţiunea de abuz în serviciu. Potrivit art. 4 din Codul penal, în cazul dezincriminării, executarea pedepselor pronunţate şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte pronunţate conform vechii reglementări încetează prin intrarea în vigoare a noii reglementări. Cu alte cuvinte, problema pragului valoric al prejudiciului material pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu a trecut într-un plan secundar, deoarece principalul impediment legat de existenţa abuzului în serviciu nu mai este pragul valoric (extrem de scăzut, circa 1900 lei, în varianta adoptată de comisie), ci condiţia suplimentară introdusă, care se referă la dovedirea faptului că încălcarea legii în exercitarea funcţiei publice s-a făcut în scopul obţinerii unui folos material necuvenit doar pentru autor sau pentru familia sa. Prin introducerea acestei condiţii suplimentare, abuzul în serviciu a fost transformat în infracţiune de corupţie (pentru că folosirea funcţiei în mod abuziv a fost condiţionată de scopul de a obţine un folos material necuvenit). Această transformare încalcă sistematizarea normelor din Codul penal, conform căreia infracţiunile de serviciu sunt reglementate separat de infracţiune de corupţie. Or, în Codul penal, infracţiunea de abuz în serviciu se află în capitolul denumit „Infracţiuni de serviciu", iar nu în capitolul denumit „Infracţiuni de corupţie", mai spune APADOR-CH.

Aproape imposibil de dovedit

Organizaţia arată că, dincolo de această inadvertenţă de natură tehnică, infracţiunea de abuz în serviciu, în noua variantă adoptată în comisia parlamentară comună, va deveni aproape imposibil de dovedit, în practică şi, astfel, se va trece dintr-o extremă în alta - de la o "utilizare" cu destule excese a infracţiunii de abuz în serviciu se va ajunge la scoaterea din uz a acesteia.

Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei a adoptat luni, cu 15 voturi "pentru" şi 7 voturi "împotrivă", raportul la proiectul de lege privind modificarea Codului penal, urmând ca marţi să intre la votul din plenul Senatului.

Modificarea articolului 297 din Codul penal

Comisia a adoptat luni modificarea articolului 297 din Codul penal cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, astfel că infracţiunea nu se pedepseşte dacă prejudiciul este până în salariul minim brut pe economie - 1.900 de lei. În plus, se consideră abuz în serviciu dacă scopul este de a obţine foloase materiale necuvenite pentru sine, soţ sau rude până la gradul II. În timpul dezbaterilor, deputatul PSD Oana Florea a propus abrogarea infraţiunii de abuz în serviciu.

De asemenea, comisia specială a eliminat din sfera infracţiunii de abuz în serviciu elaborarea, emiterea sau aprobarea actelor normative de către Parlament şi Guvern, iar articolul 298 din Codul penal privind neglijenţa în serviciu a fost abrogat. Totodată, comisia a decis modificarea definiţiei din Codul penal a grupului infracţional organizat, în sensul că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi fără a avea o continuitate.

Vezi şi:

 

 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26