Anda Maleon, MIZĂ privind moartea ei. De ce adevărul trebuie aflat imediat

Scutaru Cristina / 27 dec 2017 / 18:20 Salveaza PDF Comentarii

Inițial, potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au crezut că, în cazul tragediei din familia Maleon de la Iași, este vorba de o crimă urmată de sinucidere dat fiind faptul că Anda prezenta semne de violență pe corp.

Apoi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au zis că directorul Bibliotecii Central Universitare din Iaşi şi soţia sa s-au sinucis în prima zi de Crăciun, la o diferenţă de câteva ore.

"Din primele cercetări care s-au efectuat în cursul după amiezii de ieri şi în cursul dimineţii, respectiv, concluziile preliminare ale necropsiei, au fost înlăturate suspiciunile privind uciderea celor două persoane, lipsa semnelor de violenţă şi lipsa oricăror semne de autoapărare pe corpul cadavrelor astfel încât, în acest moment, concluzia la care am ajuns este că cele două persoane s-au sinucis la o diferenţă de două trei ore, decesul intervenind cu aproximativ 8 - 10 ore înainte de ora la care au fost găsite cadavrele", a declarat, marţi, Carmina Pascal, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Motive religioase

Miza aflării adevărului în acest caz are, înainte de toate, motive religioase. Dacă se descoperă că Anda Maleon a fost omorâtă, poate fi înmormântată creștinește. În caz contrar, i se va face o slujbă specială.

În anul 1949, Sfântul Sinod prin Hotărârea nr. 506, privind înmormântarea sinucigaşilor, a decis: "Slujba înmormântării sinucigaşilor să fie făcută numai de către un singur preot, şi nu în locaşul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul să poarte numai epitrahilul, săvârşind slujba după ritual redus. Să nu se tragă clopotele şi să nu se ţină cuvântări. Celor care s-au sinucis cu bună-ştiinţă şi în integritatea facultăţilor mintale nu li se săvârşeşte nici o slujbă şi sunt îngropaţi la marginea cimitirului, într-un loc anume destinat. Pentru sinucigaşii ieşiţi din minţi se săvârşeşte slujba înmormântării pe marginea gropii, după un ritual redus. Nu se trage clopotul şi nu se ţin cuvântari."

Este important, în acest context, că Bogdan Maleon, şi soţia sa, Anda Maleon, au consumat alcool înainte de a se sinucide.

Potrivit sursei citate, Anda Maleon avea o alcoolemie de 2,40 grame/litru alcool pur în sânge, iar Bogdan Maleon - 1,70 grame/litru alcool pur în sânge.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24