Înainte de a prelua cârma naționalei în 2024, Mircea Lucescu era privat de posibilitatea de a-și mai conduce echipa de la acea vreme, Dinamo Kiev, din cauza războiului declanșat de Rusia în Ucraina, în februarie 2022. Iar visul lui „Il Luce” de atunci nu a mai devenit realitate în timpul vieții acestuia. Legendarul antrenor a trecut la cele veșnice, marți, 7 aprilie, la Spitalul Universitar din București.
În martie 2022, la o lună de la izbucnirea conflictului de la granița României, Mircea Lucescu oferea un interviu britanicilor de la The Guardian, povestind cum a decurs prima dimineață a războiului din Ucraina și despre visul său de a conduce din nou clubul ucrainean.
Visul neîmplinit al lui Mircea Lucescu
Când primele bombe rusești au căzut în apropierea Kievului și a altor orașe ucrainene, în dimineața zilei de 24 februarie, Mircea Lucescu dormea. „M-am trezit în miez de noapte și m-am gândit: 'Ce-i cu vremea asta?! Furtuni în februarie?!' Am auzit un zgomot extrem de puternic și sunetul era înfricoșător. Dimineața, alarma m-a trezit din nou. Apoi am aflat ce se întâmplase. Era panică peste tot”, povestea antrenorul.
Lucescu nu a vrut să plece din Ucraina nici după ce a fost introdusă starea de urgență, dar oficialii români la Kiev au insistat ca acesta să părăsească teritoriul. Deși parcursul său ca tehnician la echipa Dinamo Kiev nu s-a încheiat odată cu începutul războiului, nimic nu mai era la fel.
„Atât timp cât voi avea energie și voi fi sănătos, nu mă voi opri niciodată”
Cel mai titrat antrenor al României avea să părăsească Ucraina cu un singur vis: să se întoarcă la conducerea echipei Dinamo Kiev, să-și reia responsabilitățile și să vadă Ucraina și pe cetățenii ucraineni „zâmbind din nou”. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, în timpul vieții sale, războiul continuând și astăzi.
„Îmi e dor de rutina mea zilnică, mi-e dor de antrenamente, de băieții mei de acolo. Sunt norocos că fiul meu este antrenorul lui PAOK în Grecia și îi urmăresc meciurile tot timpul. Visul meu este să văd Ucraina și poporul ei zâmbind din nou. Atât timp cât voi avea energie și voi fi sănătos, nu mă voi opri niciodată”, spunea Mircea Lucescu.
El a preluat conducerea echipei Dinamo Kiev în iulie 2020, prezentându-și demisia în noiembrie 2023. „Il Luce” a reușit, cu această echipă, să-și treacă trei trofee în palmares: campionatul Ucrainei, Cupa și Supercupa.
Citește și: Mircea Lucescu, imaginea care vă rămâne în istoria fotbalului. Se întâmpla acum 12 zile / foto în articol
Mircea Lucescu va fi înmormântat vineri, 10 aprilie, la Cimitirul Bellu din Capitală, unde și-a cumpărat un cavou în urmă cu mai bine de 10 ani.