Singurul om de știință care a pășit pe Lună a aflat că este alergic la scurt timp după ce a trecut prin experienţa cu care a intrat în istorie. Astronautul Harrison H. Schmitt, membru în cadrul misiunii Apollo 17, a făcut descoperirea la întoarcerea în modulul de aselenizare, aflat încă pe suprafața satelitului nostru.
Schmitt a povestit pentru mai multe publicaţii din lume că atunci când și-a scos costumul în modulul de aselenizare, a intrat în contact cu praful selenar care gravita în jurul cabinei. „Prima dată când am simțit mirosul de praf, am avut o reacție alergică, nasul mi s-a înfundat, puteai auzi acest lucru în vocea mea. Dar treptat, efectul a dispărut și până la a patra oară când am inhalat praf selenar nu l-am mai observat”, povestea Schmitt la festivalul spațial Starmus în 2019.
„Pentru unii indivizi, trebuie să aflăm dacă vor avea o reacție, dacă vor fi expuși în mod cronic la praful selenar. Acum sugestia mea este să nu-i lăsați niciodată expuși la praful selenar și există multe soluții de inginerie de când zburăm pentru a ține praful afară din cabină, pentru a-l ține departe de costum. Va fi în primul rând o problemă de inginerie”, a spus el.
"Toți ceilalți astronauți au suferit de un fel de „guturai selenar”, potrivit Agenției Spațiale Europene (ESA). În general, simptomele experimentate au fost ușoare, strănut și congestie nazală, și n-au persistat prea mult timp, deși uneori puteau dura câteva zile", scrie IFLScience.
Schmitt a pus piciorul pe Lună în decembrie 1972, în ultima misiune cu echipaj înainte ca programul Apollo să se încheie. Aflat pe suprafața selenară, geologul a colectat mostre de roci din jurul Văii Taurus-Littrow, în apropiere de Mare Serenitatis.
Pericolul din praful selenar
Pe Pământ, particulele sunt netezite de eroziunea vântului și a apei, explică ESA, în timp ce pe Lună, în lipsa acestor condiții, praful rămâne înțepător. Pentru că Luna nu are o atmosferă care să o protejeze de radiații, solul se încarcă static şi începe să trimită aceste particule înțepătoare în aer. Este o problemă stringentă care trebuie rezolvată în următorii ani, în condiţiile în care se preconizează noi aselenizări cu echipaj uman până în 2030.