PSG a dispus cu 3-2 de AS Monaco, în Principat, după ce a fost condusă cu 2-0. Atacantul american Folarin Balogun a reușit o dublă (1, 18), dar campionii au revenit până la pauză. Mai întâi au ratat un penalty prin Vitinha (22), apoi Desiere Doue a redus din diferență (29), iar Achraf Hakimi a egalat (41). Doue (67) a marcat golul victoriei după ce monegascii au rămas în zece oameni imediat după pauză, rusul Aleksandr Golovin fiind eliminat (48).
Balogun a marcat cel mai rapid gol al echipei sale în cupele europene, după numai 55 de secunde, acesta fiind și cel mai rapid gol primit de PSG în cupele europene, potrivit contului OptaJean.
Real Madrid s-a impus cu 1-0 la Lisabona în fața echipei locale Benfica, luându-și revanșa după ce în urmă cu trei săptămâni pierdea cu 2-4 și ratat calificarea directă în optimi, ultimul gol al vulturilor fiind înscris de portarul Anatoli Trubin.
Unicul gol al meciului a fost înscris de Vinicius Junior (50), dar felul provocator în care a sărbătorit reușita a produs tensiune în tribune și pe teren. Jocul a fost întrerupt aproape zece minute după ce brazilianul a acuzat că a fost insultat rasial de argentinianul Gianluca Prestianni.
Real a avut ocazii de gol prin Kylian Mbappe și Arda Guler, dar portarul Trubin s-a remarcat, o altă mare ratare aparținându-i lui Mbappe, care a luftat din 6 metri.
Tensiune a existat și pe final, antrenorul Benficăi, Jose Mourinho, protestând vehement pentru că Vinicius nu a primit al doilea cartonaș galben (85) la un fault comis, astfel că tehnicianul văzut două avertismente în decurs de câteva secunde din partea arbitrului Francois Letexier.
În alt meci, început cu un sfert de oră întârziere din cauza unor probleme de trafic aglomerat, Borussia Dortmund a învins-o pe Atalanta Bergamo cu 2-0, prin golurile semnate de Serhou Guirassy (3) și Maximilian Beier (42).
Rezultatele înregistrate marți seara, în prima manșă a play-off-ului pentru optimile Ligii Campionilor:
Galatasaray Istanbul - Juventus Torino 5-2
Au marcat: Gabriel Sara 15, Noa Lang 49, 75, Davinson Sanchez 60, Sascha Boey 86, respectiv Teun Koopmeiners 16, 32.
Cartonaș roșu: Juan Cabal (Juventus) 67.
AS Monaco - Paris Saint-Germain 2-3
Au marcat: Folarin Balogun 1, 18, respectiv Desiere Doue 29, 67, Achraf Hakimi 41.
Vitinha (PSG) a ratat un penalty în min. 22 (a apărat Philipp Koehn).
Cartonaș roșu: Aleksandr Golovin (Monaco) 48.
Benfica Lisabona - Real Madrid 0-1
A marcat: Vinicius Junior 50.
Borussia Dortmund - Atalanta Bergamo 2-0
Au marcat: Serhou Guirassy 3, Maximilian Beier 42.
Miercuri se vor juca partidele:
Qarabag FK - Newcastle United (19:45)
Bodo/Glimt - Inter Milano, FC Bruges - Atletico Madrid, Olympiakos Pireu - Bayer Leverkusen (toate de la 22:00).
Partidele din manșa secundă vor avea loc pe 24 și 25 februarie.