Un turist spaniol a avut o reacție incredibilă atunci când a ajuns în fața unei picturi a lui Botticelli, într-o galerie de artă din Florența. Acesta s-a dezbrăcat și a îngenuncheat în fața picturii, complet gol, scrie theflorentine.net.
În timp ce se uita la pictură, tânărul a repetat de mai multe ori ”asta este o poezie”, apoi a dus mâna la geantă și a scos niște petale de trandafir pe care le-a aruncat în aer.
Tânărul a fost luat pe sus de paznici care l-au îmbrăcat și l-au reținut până a venit poliția, care l-a acuzat de expunere indecentă.
Este posibil ca iubitorul de artă să fi fost afectat de sindromul Stendahl.
Sindromul Stendhal sau Sindromul Florenţa, este un termen medical; reprezintă o afecţiune psihosomatică; se întâmplă atunci când o pictură sau orice formă de artă sunt atât de frumoase încât îl copleşesc pe privitor. Se poate întâmpla şi când privitorul este copleşit de frumuseţea unui cadru natural. E ca un fel de şoc.
Atunci când a vizitat Florenţa, în 1817, Stendhal a declarat că aproape a leşinat de încântare. Inima începe să-ţi palpite necontrolat. Ameţeşti. Atunci când priveşti o operă de artă magistrală, uiţi cum te cheamă, uiţi până şi unde te afli. Se poate lăsa cu depresie sau sfârşeală. Amnezie. Panică. Atac de inimă. Colaps.