Elevii antrenorului Ole Gunnar Solskjaer au deschis scorul în prima repriză, prin atacantul francez Anthony Martial (30), gazdele dublându-şi avantajul în prelungirile reprizei secunde, prin internaţionalul scoţian Scott McTominay (90+6), scrie Agerpres.
United a reuşit, astfel, să câştige ambele partide cu City în actuala ediţie din Premier League (după ce s-au impus şi în tur, cu 2-1), lucru care nu s-a mai întâmplat de pe vremea legendarului manager Alex Ferguson, scrie Reuters.
Pe locul 5 în clasament
Manchester United se află pe locul al cincilea în clasament, la trei puncte distanţă de poziţia a patra, ultima care asigură participarea la viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, ocupată de Chelsea.
Londonezii au câştigat la rândul lor, cu scorul de 4-0, partida disputată pe teren propriu cu Everton, prin golurile lui Mason Mount (14), Pedro (21), Willian (51) şi Olivier Giroud (54).
Celelalte meciuri din Premier League, rezultate:
FC Liverpool - Bournemouth 2-1
Au marcat: Salah (25), Mané (33), respectiv Wilson (9).
Wolverhampton - Brighton 0-0
Crystal Palace - Watford 1-0
A marcat: Ayew (28).
Sheffield United - Norwich City 1-0
A marcat: Sharp (36).
Arsenal Londra - West Ham United 1-0
A marcat: Lacazette (78).
Southampton - Newcastle United 0-1
A marcat: Saint-Maximin (79).
Burnley - Tottenham Hotspur 1-1
Au marcat: Woods (13), respectiv Alli (50 - penalty).
Luni va avea loc întâlnirea Leicester City - Aston Villa
Clasament: 1. Liverpool 82 puncte, 2. Manchester City 57 puncte (28 jocuri), 3. Leicester City 50 puncte (28 jocuri), 4. Chelsea 48 puncte, 5. Manchester United 45 puncte etc.