DCNews Cultura Piata de arta Autorul operei cu banana lipită pe perete explică: Este o ''provocare'' la adresa valorii artei

Autorul operei cu banana lipită pe perete explică: Este o ''provocare'' la adresa valorii artei

Sursa Foto: Agerpres

"Comedian", de Maurizio Cattelan, a fost vândută miercuri în cadrul unei licitaţii organizate de Sotheby's la New York antreprenorului chinez din domeniul criptomonedelor Justin Sun.

Această instalaţie a zguduit lumea artei pentru prima dată în 2019, la debutul său la Art Basel din Miami.

"Este o provocare care ne invită să reflectăm asupra valorii artei şi asupra dinamicii (acestei) pieţe, determinându-ne să ne întrebăm ce spune această lucrare despre noi, ca spectatori", a declarat Cattelan pentru cotidianul italian La Repubblica.

Valoarea lucrării, a cărei primă versiune a fost realizată cu o banană care a costat 25 de cenţi, a crescut la 5,2 milioane de dolari

Valoarea lucrării, a cărei primă versiune a fost realizată cu o banană care a costat 25 de cenţi, a crescut miercuri de la un preţ de pornire de 800.000 de dolari la 5,2 milioane de dolari, la care se adaugă taxele suportate de cumpărător.

"Piaţa este cea care a decis să ia atât de în serios o banană lipită pe perete. Dacă sistemul este atât de fragil încât să alunece pe o coajă de banană, poate că era deja alunecos", a adăugat Cattelan.

Artistul, în vârstă de 64 de ani, este cunoscut pentru instalaţiile şi sculpturile sale hiperrealiste, înfăţişând, spre exemplu, un cal fals atârnând de un tavan, pe regretatul papă Ioan Paul al II-lea lovit de un meteorit sau o mână de marmură cu degetul mijlociu ridicat, în faţa Bursei din Milano.

Cattelan a spus, de asemenea, că dormea profund la momentul la care lucrarea sa cu banana a fost adjudecată, visând că echipa sa de fotbal favorită, Atalanta, va învinge AC Milan într-un viitor meci din Serie A, pe teren propriu.

"'Comedian' ia în râs un sistem obosit, este o invitaţie la redescoperirea puterii ironiei şi a simplităţii", a declarat artistul, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Cum a ajuns o banană să fie vândută cu 6,2 milioane de dolari

Știri similare din categoria Piata de arta Vezi toate articolele