Academia de Studii Economice din București se situează, pentru al șaptelea an consecutiv, pe locul 1 în România, conform ediției 2026 a clasamentului internațional Times Higher Education World University Rankings (THE WUR 2026), apărută astăzi.
De asemenea, ASE ocupă poziția 801-1000 la nivel mondial dintr-un total de 2.191 de universități analizate din 115 țări.
Liderul învățământului superior economic, de business și de administrație publică din România și Sud-Estul Europei își confirmă, astfel, statutul de cea mai prestigioasă universitate din țară în evaluarea Times Higher Education, care măsoară excelența academică globală.
Potrivit datelor publicate de Times Higher Education, ASE se clasează: • pe primul loc la nivel național, din 22 universități românești incluse; • în intervalul 801-1000 la nivel mondial, din 2.191 universități, cu un scor total de 35.5 - 38.9 puncte.
Criterii și ponderi în evaluarea universităților la nivel global
The World University Rankings, una dintre cele mai complexe evaluări globale ale performanței universitare, analizează rezultatele universităților pe baza a 5 piloni principali.
Ponderile în evaluare arată în felul următor: Teaching (predare și mediu de învățare) - 29.5%; Research Environment (volum, venituri și reputație) - 29%; Research Quality (influență și impact științific) - 30%; Industry (transfer de cunoștințe) - 4%; International Outlook (personal, studenți și colaborări internaționale) - 7.5%.
Această poziționare a ASE în elita învățământului superior internațional este rezultatul dedicării, profesionalismului, responsabilității și spiritului de echipă care caracterizează comunitatea sa universitară, formată din peste 27 000 de membri.
Rezultatul confirmă misiunea Academiei de Studii Economice din București de a asigura educație și cercetare avansată și de a forma profesioniști adaptați și orientați spre viitor, capabili să contribuie la dezvoltarea unui mediu socioeconomic inovator, într-un context global dinamic.