DCNews Stiri Social ACCEPT, mesaj pentru Parlament după Legea Integrității: Nu puteți cere obligații fără să acordați drepturi

ACCEPT, mesaj pentru Parlament după Legea Integrității: Nu puteți cere obligații fără să acordați drepturi

ACCEPT, mesaj pentru Parlament după Legea Integrității Nu puteți cere obligații fără să acordați drepturi / FOTO ILUSTRATIV: magnific.com @The Yuri Arcurs Collection

Noua Lege a Integrității, adoptată de Parlament, aduce o modificare importantă în ceea ce privește declarațiile de avere. Pentru prima dată, obligațiile privind declararea averilor se extind și asupra partenerilor de viață ai persoanelor care ocupă funcții publice.

Asociația ACCEPT susține că votul din Parlament reprezintă o recunoaștere a existenței familiilor de facto și a relațiilor de familie dintre persoanele necăsătorite, însă atrage atenția că această recunoaștere funcționează, în prezent, doar atunci când statul impune obligații. Organizația cere ca aceeași logică să fie aplicată și în privința drepturilor civile și sociale.

CITEȘTE ȘI: Care este diferența dintre concubină și amantă? Răspuns la nedumeririle senatorilor privind amendamentul AUR la Legea ANI

ACCEPT: Statul recunoaște partenerii când stabilește obligații, dar nu și când vine vorba despre drepturi

Într-un comunicat transmis după adoptarea legii, Asociația ACCEPT spune că noul act normativ confirmă existența familiilor de facto, însă nu oferă acestor cupluri protecția juridică de care beneficiază soții.

Potrivit organizației, în România trăiesc sute de mii de persoane care au construit o viață de familie fără să fie căsătorite, iar acestea continuă să fie lipsite de numeroase drepturi.

Asociația arată că partenerii de viață din familiile de facto nu beneficiază de protecție în situații precum:

  • boala unuia dintre parteneri;
  • decesul partenerului;
  • drepturile patrimoniale;
  • împărțirea bunurilor în cazul despărțirii;
  • drepturile succesorale;
  • recunoașterea raporturilor de familie în relația cu instituțiile statului;
  • protecția partenerului vulnerabil din punct de vedere financiar;
  • protecția locuinței comune.

Potrivit ACCEPT, introducerea unor noi obligații fără existența unui cadru legal care să garanteze drepturile acestor familii creează un dezechilibru.

VEZI ȘI: Amendamentul Grădinaru nu îl privește doar pe Nicușor Dan. Efectele ajung în tot vârful politicii. ”Mișcarea de șah” desființată de Victor Ciutacu

Ce spune Constituția despre viața de familie

În comunicat se arată că protecția vieții de familie este garantată de articolul 26 din Constituția României și că aceasta nu este condiționată de existența unei căsătorii.

Asociația amintește și jurisprudența Curții Constituționale a României, care a analizat în mai multe rânduri statutul familiilor de facto.

Potrivit Deciziei nr. 562/2017, Curtea Constituțională a stabilit că există viață de familie și în cadrul unei relații de fapt echivalente căsătoriei, iar această protecție este relevantă „indiferent de existența unei înregistrări formale”.

Judecătorii constituționali au apreciat, totodată, că excluderea partenerilor de facto de la o protecție acordată soților poate avea caracter discriminatoriu atunci când cele două situații sunt comparabile.

CITEȘTE ȘI: Noua lege ANI a trecut de votul Senatului, dar nu fără scandal: Ați transformat-o în "concubina Mirabela şi prinţişorul Fritz"!

ACCEPT: Parlamentul trebuie să reglementeze și drepturile partenerilor de viață

Reprezentanții organizației consideră că votul din Parlament nu ar trebui să se limiteze la stabilirea unor obligații pentru partenerii de viață, ci ar trebui să fie urmat de adoptarea unei legislații care să recunoască și drepturile acestora.

„Cerem Parlamentului să ducă până la capăt logica propriului vot și să adopte un cadru general, clar și nediscriminatoriu pentru recunoașterea și protecția partenerilor de viață din familii de facto și să execute hotărârile curților europene privind protecția vieții de familie”, subliniază Anca Baltac, avocata Asociației ACCEPT.

Potrivit ACCEPT, noua lege demonstrează că statul recunoaște existența partenerilor de viață atunci când stabilește obligații administrative, însă aceleași persoane continuă să nu beneficieze de un cadru legislativ care să le protejeze în viața de zi cu zi.

Reprezentanții organizației spun că actualul Cod Civil nu oferă soluții pentru numeroase situații care apar în cazul cuplurilor necăsătorite și că este nevoie de o reglementare generală a familiilor de facto.

„Prin votul de azi, partidele politice din Parlamentul României recunosc realitatea familiilor de facto și a vieții de familie a acestora. Pentru aceste cupluri, dreptul constituțional la viața de familie rămâne unul iluzoriu, deși Curtea Constituționalǎ le-a recunoscut în multiple hotărâri, Codul Civil este lipsit de prevederi concrete care să protejeze familiile de facto. A venit momentul ca aceste familii să beneficieze nu doar de o protecție abstractă, pe hârtie, ci de recunoaștere explicită în legislația românească pentru a se ajunge obligatoriu la un echilibru între obligații și drepturile aferente”, declară Florin Buhuceanu, președintele executiv al Centrului Euroregional pentru Inițiative Publice (ECPI).

VEZI ȘI: Nicuşor Dan a publicat declaraţia de avere a Mirabelei Grădinaru

Ce prevede noua Lege a Integrității

Noua Lege a Integrității introduce obligația ca persoanele care ocupă funcții publice să includă în declarațiile de avere și informații referitoare la partenerii de viață și astfel se extinde sfera obligațiilor prevăzute de lege.

În urma acestei modificări, Asociația ACCEPT solicită Parlamentului să continue procesul legislativ și să adopte un cadru juridic prin care familiile de facto să beneficieze de drepturi similare celor recunoscute altor forme de familie, în concordanță cu jurisprudența Curții Constituționale și a instanțelor europene.

Dezbaterea privind statutul juridic al familiilor de facto este una mai veche în România și privește atât cuplurile heterosexuale necăsătorite, cât și cuplurile de același sex. Până în prezent, legislația românească nu reglementează un cadru general privind recunoașterea acestor parteneriate, în ciuda deciziilor pronunțate de instanțele naționale și europene referitoare la protecția vieții de familie.

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social