Alin Cocoș, fiul lui Dorin Cocoș, a fost reținut, joi noaptea, de procurorii DNA, într-un dosar al Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea pentru un teren supraevaluat. În acest dosar, procurorii l-au mai reţinut şi pe un fost consilier al Alinei Bica, Florentin Mihăilescu.
Procurorii DNA vor cere vineri instanței supreme arestarea preventivă a fostului ministru al Economiei, Adriean Videanu, dar și a lui Alin Cocoș și Florentin Mihăilescu.
Alin Cocoş este cercetat pentru dare de mită şi trafic de influenţă, Adriean Videanu, pentru complicitate la abuz în serviciu, iar Florentin Mihăilescu, pentru complicitate la luare de mită.
Potrivit comunicatului DNA, "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 29 ianuarie 2015, a inculpaţilor:
COCOŞ ALIN, cu privire la săvârşirea infracțiunilor concurente de:
- dare de mită,
- trafic de influenţă.
VIDEANU ADRIEAN, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
MIHĂILESCU IONUŢ FLORIAN, cu privire la săvârşirea infracțiunii de:
- complicitate la luare de mită.
În cauză, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de inculpata BICA ALINA MIHAELA, cu privire la cu privire la săvârşirea infracțiunilor concurente de:
- luare de mită(2 infracţiuni),
- abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit(2 infracţiuni),
- favorizarea făptuitorului.
În ordonanţele de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
I. La data de 15 martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, din care a făcut parte printre alţii şi inculpata Bica Alina Mihaela, a aprobat cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, raportul de evaluare corespunzător dosarului nr. 22714/FFCC, prin care, valoarea unui teren în suprafaţă de 130 535mp (peste 13 hectare) a fost stabilită la suma de 377.282.300 lei.
În procedura soluţionării dosarului de despăgubire, prin raportul de evaluare, valoarea terenului a fost stabilită la suma de 377.282.300 lei.
Având în vedere că raportul de evaluare, în sine, nu rezolva problema despăgubirii dacă nu era validat de comisie, beneficiarul drepturilor litigioase, motivat şi de valoarea uriaşă a sumei pe care urma să o primească, a acceptat solicitarea inculpatului Cocoş Alin de a cesiona 25% din drepturile de despăgubire la 3 persoane, indicate de acesta, în schimbul susţinerii cauzei sale la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În acest demers, s-a implicat şi inculpatul Mihăilescu Ionuţ Florin, un apropiat al lui Cocoş Alin, care a intermediat relaţia cu inculpata Bica Alina Mihaela, pentru rezolvarea favorabilă a dosarului de despăgubire respectiv.
Astfel, urmare influenţei exercitate de către inculpaţii Cocoş Alin şi Mihăilescu Ionuţ Florin asupra inculpatei Bica Alina Mihaela, la data de 15.03.2011 Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor a validat în favoarea beneficiarului suma de 377.282.300 lei.
În schimbul influenţei realizate, inculpata Bica Alina Mihaela a primit o cotă parte, egală cu a inculpatului Mihăilescu Ionuţ Florin, dintr-un teren situat în localitatea Snagov, judeţul Ilfov, în suprafaţă de 4425 metri pătraţi, ce aparţinea unei rude de-a inculpatului Cocoş Alin.
Transmiterea dreptului de proprietate a fost realizată cu sprijinul inculpaţilor Cocoş Alin şi Mihăilescu Ionuţ Florin, prin tranzacţii succesive şi persoane interpuse.
II. La data de 24.09.2013, într-un dosar instrumentat de către DIICOT – Structura Centrală, procurorul de caz a dispus luarea măsurilor asiguratorii prin instituirea unui sechestru şi asupra unui nr. de 80 acţiuni, deţinute la o firmă de către inculpatul Videanu Adrian.
La data de 25.02.2014, printr-o ordonanţă, inculpata Bica Alina Mihaela, în calitate de procuror şef al DIICOT, a dispus cu încălcarea prevederilor legale de competenţă, admiterea solicitării inculpatului Videanu Adriean şi a ridicat sechestrul asigurator.
Astfel, a facilitat inculpatului Videanu Adriean, reintroducerea în circuitul economic a celor 80 de acţiuni, creând posibilitatea înstrăinării lor către persoane interpuse şi sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a şi întâmplat.
În acel dosar, inculpatul Videanu Adriean este cercetat alături de alte persoane pentru crearea unui prejudiciu de 11.000.000 USD şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.
III. În cursul anului 2013, inculpata Bica Alina Mihaela, după preluarea funcţiei de procuror şef al DIICOT, în urmărirea intereselor unui inculpat, de a nu fi condamnat la o pedeapsă cu executare, a dispus măsuri abuzive care să direcţioneze concluziile şi poziţia judiciară a DIICOT în faţa instanţei de judecată în cauza respectivă, de o manieră în care acesta să nu fie pasibil de o pedeapsă cu executare în regim de detenţie.
Pentru sprijinul acordat în scopul arătat mai sus, inculpata Bica Alina Mihaela, pe lângă unele beneficii financiare, i-a solicitat persoanei respective să-l angajeze pe inculpatul Mihăilescu Ionuţ Florentin( fostul său consilier) la una dintre firmele sale. Acestuia din urmă i s-a acordat, de către inculpatul interesat de demersurile inculpatei Bica Alina Mihaela, beneficiul unui card bancar în care îi erau virate diferite sume de bani.
La data de 29.01.2015, Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru Procurori a încuviinţat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpata Bica Alina Mihaela.
Inculpaților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați la data de 30 ianuarie 2015, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile", se mai arată în comunicatul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu