Alegeri parlamentare. Grindeanu explică situația din Biroul permanent al Senatului, după cererea lui Iohannis

FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

Sorin Grindeanu a făcut declarații despre situația de la Senat.

PSD nu mai are majoritate în Biroul permanent al Senatului, iar acest for nu s-a putut reuni pentru a pune pe ordinea de zi proiectul de lege privind alegerile parlamentare, retrimis de preşedintele Klaus Iohannis în Parlament la reexaminare, a declarat marţi prim-vicepreşedintele social-democraţilor, Sorin Grindeanu.

'Din câte ştiu acolo, la Biroul permanent al Senatului, a existat o situaţie cu un membru PSD care în această perioadă, ieri şi azi, a refuzat să mai răspundă apelurilor noastre. În paranteză fie spus, acel membru al Bp din Senat nu se mai află pe un loc eligibil.' a spus Grindeanu.

'De aici până la a refuza să îţi mai faci munca pentru care ai fost ales pentru 4 ani e cale lungă. Faptul că organizaţia judeţeană Tulcea nu l-a mai pus pe un loc eligibil nu înseamnă că nu trebuie să vii la muncă sau nu înseamnă neapărat că trebuie să asculţi, e o părere, nu am dovezi, cântece de sirenă venite dinspre putere, pentru că undeva, acolo, se poate găsi cauza. Cert este că, în acest moment, inclusiv astăzi, când vorbim, în Biroul permanent al Senatului nu mai avem majoritate', a spus Grindeanu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD.

El a adăugat că acel parlamentar PSD, 'care refuză să răspundă la telefon, nu mai e considerat un social-democrat. 'Nu îl mai considerăm social-democrat, supărarea pleacă, presupun, din faptul că nu mai e pe un loc eligibil pe liste', a mai afirmat Grindeanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel