Ecuadorienii merg la urne duminică pentru a alege un nou preşedinte, la mai bine de o săptămână de la asasinarea candidatului Fernando Villavicencio în timpul campaniei, relatează DPA.
Opt candidaţi sunt în cursă pentru cea mai înaltă funcţie în stat la alegerile anticipate de duminică.
Luisa Gonzalez din tabăra fostului preşedinte Rafael Correa este considerată favorită la victorie, urmată activistul de mediu indigen Yaku Perez şi fostul vicepreşedinte de origine germană Otto Sonnenholzner.
Pe lângă preşedinte, cei 13 milioane de ecuadorieni cu drept de vot sunt de asemenea chemaţi să aleagă membrii Adunării Naţionale şi să voteze în două referendumuri - privind producţia de petrol în Parcul Naţionalul Yasuni din regiunea Amazonului şi mineritul în pădurile de nori din regiunea Choco Andino.
Dacă niciun candidat prezidenţial nu obţine majoritatea absolută sau cel puţin 40% din voturi şi un avans de 10 puncte procentuale faţă de locul secund, un al doilea tur va avea loc la 15 octombrie.
Cele mai recente sondaje de opinie arată că niciun candidat nu ar câştiga din primul tur.
Villavicencio, un candidat al opoziţiei, a fost împuşcat mortal la 9 august după un eveniment de campanie în capitala ţării, Quito.
Guvernul ţării sud-americane a dat vina pe crima organizată pentru asasinat. Ecuadorul serveşte ca ţară de tranzit pentru cocaină şi mai multe organizaţii criminale se luptă pentru controlul rutelor de contrabandă.
Villavicencio a anunţat că va combate corupţia şi criminalitatea dacă ar obţine preşedinţia. Partidul său Construye (Construieşte) îl trimite pe jurnalistul de investigaţie Christian Zurita ca înlocuitor al lui Villavicencio în cursă. Cei doi au relatat despre corupţia guvernului fostului preşedinte Rafael Correa (2007-17) şi erau prieteni apropiaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu