ALDE, răspuns pentru Iohannis. Andrei Gerea: Scopul scuză mijloacele

Florin Răvdan / 12 iun 2019 / 16:19 Salveaza PDF Comentarii
Andrei Gerea
Descriere foto: Andrei Gerea

Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea a scris, miercuri, pe Facebook, referitor la discursul președintelui Klaus Iohannis din ședința Coaliției pentru Dezvoltarea României, că șeful statului "a rămas în campanie electorală" iar mesajul său ilustrează că "scopul scuză mijloacele".

"Astăzi (miercuri-n.r.) președintele Klaus Iohannis ne-a arătat încă o dată că a rămas în campania electorală. O dovadă în acest sens este discursul său de astăzi (miercuri - n.r.) din cadrul ședinței plenare a Coaliției pentru Dezvoltarea României, care ilustrează foarte bine dictonul că 'scopul scuză mijloacele'. Pentru a-și atinge scopul său politic, președintele nu ezită să își critice propria țară, spunând investitorilor cât de neprielnică este pentru investiții, cât de rea este țara sa, neținând cont de realități", a scris Andrei Gerea, miercuri, pe Facebook.

Klaus Iohannis a atacat din nou Guvernul 

 

"România are nevoie mai mult ca oricând să revină la realism şi la dialog fundamentat, la echilibru şi responsabilitate în privinţa deciziilor. În afaceri, ca şi în politică, promisiunile trebuie să fie urmate de rezultate. Am văzut celebrul program de guvernare al PSD, unde pe hârtie apar sute de kilometri de autostradă, investiţii, dar în fapt au rămas doar promisiuni", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul şedinţei plenare a Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

 




Acest articol reprezintă o opinie.

Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24