AID salută o decizie radicală anunțată de Klaus Iohannis

Asociația pentru Implementarea Democrației salută decizia președintelui Klaus Iohannis de a nu accepta cotele obligatorii privind refugiații. De asemenea, AID susține că ”atitudinea Comisiei Europene și a câtorva state din Uniunea Europeană încalcă fundamental dreptul la suveranitate și securitate al țărilor membre UE”.

”Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei salută şi susţine decizia Preşedintelui României, Klaus Iohannis de a nu accepta cote obligatorii de refugiaţi, considerând că nu este oportun şi nu este o soluţie să fie stablite astfel de cote.

În ceea ce priveşte criza migranţilor, AID consideră atitudinea Comisiei Europene şi a câtorva state din Uniunea Europeană drept una care încalcă fundamental dreptul la suveranitatea şi securitatea statelor membre UE.

Vezi și: Klaus Iohannis: Cote obligatorii, calculate "contabilicește" de Comisia Europeană

De asemenea, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei consideră că acceptarea unor cote obligatorii de migranţi ar reprezenta un precedent periculos atât pentru securitatea României, cât şi pentru locul şi rolul acesteia în Uniunea Europeană.

Cu privire la această problematică, AID apreciază atitudinea coerentă şi clară a tuturor decidenţilor României, precum şi solidaritatea de care dau dovadă în faţa unui risc de securitate atat de mare.

Totodată, AID consideră că România trebuie să rămână un membru important al UE, loial valorilor şi proiectelor la care a aderat, însă, cu respectarea opţiunii apărării securităţii naţionale şi a bunăstării cetăţenilor români”, transmite AID, printr-un comunicat remis joi.

Citește și: Un lider de marcă al PNL îl contrazice pe Klaus Iohannis

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel