Economistul Adrian Negrescu propune o "soluție" în scandalul declarațiilor de avere.
Economistul Adrian Negrescu propune o soluție de compromis în scandalul legat de declarațiile de avere, subliniind nevoia de transparență, dar și de respectare a confidențialității, acolo unde este cazul.
„Soluția în scandalul declarațiilor de avere cred că este undeva la mijloc. Declarațiile să fie depuse la ANI și/sau ANAF, care să le investigheze în cazul în care există suspiciuni privind proveniența posibil ilicită a banilor/bunurilor celor care ocupă demnități publice. Pe de altă parte, trebuie să devină obligatorie desecretizarea tuturor salariilor plătite din bani publici. Vezi cazul șefului Transgaz, al cărui salariu este necunoscut”, a scris Adrian Negrescu pe pagina sa de Facebook.
Acesta atrage atenția și asupra unei probleme legislative care afectează angajații din mediul privat: „Dacă unul dintre soți lucrează la stat și soția la privat, legea prevede, în prezent, ca soția să declare salariul câștigat, cu toate că în multe companii există clauze de confidențialitate care interzic acest lucru. În astfel de cazuri este absolut necesară refacerea legislației în domeniu”.
Negrescu critică, de asemenea, abordarea din anumite articole de presă, care vizează averile unor oameni de afaceri fără o bază solidă: „M-am săturat, sincer, de articolele cu iz proletar despre averile unor oameni de afaceri care își fac curajul să intre în zona publică. În multe cazuri, unii ajung să emită judecăți de valoare despre modul în care un om și-a făcut averea, fără să aibă nicio altă dovadă decât simpla declarație de avere”.
Decizia Curții Constituționale privind secretizarea declarațiilor de avere a stârnit un val de reacții în spațiul public. Judecătorii CCR au declarat neconstituționale două articole din legea ANI, astfel că nu mai trebuie publicate declarațiile pe site, și nu mai trebuie declarate bunurile și veniturile soțului/soției și ale copiilor.
VEZI ȘI: Integritatea, sub asediu. Transparency cere ca Guvernul să repare rapid ce a stricat CCR
Printre cei care au criticat decizia CCR se află și Nicușor Dan, președintele României, care a subliniat importanța accesului liber la informațiile privind averea demnitarilor.
„Accesul cetățenilor la informații privind declarațiile de avere este o garanție a integrității și responsabilității în spațiul public”, a transmis acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News