Adrian Năstase, replică după scrisoarea prin care se cere retragerea ordinului Steaua României

Rodica Mitu / 04 dec 2019 / 14:17 Salveaza PDF Comentarii
Adrian Năstase FOTO AGERPRES
Adrian Năstase FOTO AGERPRES

Adrian Năstase a reacționat după ce organizatorul mitingului Diasporei din 10 august 2018 i-a cerut președintelui Klaus Iohannis retragerea ordinului Steaua României acordat fostului premier.

„Astăzi, citind stirile, am văzut un Breaking news – „Reprezentantii Diasporei ii cer lui Iohannis să retragă ordinul Steaua României lui Adrian Năstase". Prima dată, m-am gândit că toti reprezentantii Diasporei s-au intâlnit intr-un for mondial si i-au scris presedintelui României o scrisoare care incepe cu „Domnule Fanfaron" (un mod inadmisibil de adresare, fie vorba intre noi...) prin care ii cereau să fiu sanctionat cu retragerea decoratiei amintite pentru un comentariu făcut in urmă cu trei ani, si care i-ar fi jignit pe membrii diasporei.

M-am mai calmat când am văzut că este vorba doar de o scrisoare a organizatorului mitingului Diasporei din 10 august 2018, – Tommy Iuliu Joul Tomescu, un dentist din Londra care s-a stabilit in Marea Britanie in 2010, probabil ca si in baza eliminării vizelor din 2001 si a negocierilor purtate de mine cu Uniunea Europeană pentru Capitolul JAI. Tot in baza acelor negocieri, distinsul organizator va putea rămâne in Marea Britanie si după Brexit. Si, desigur, va putea veni vara pentru a organiza intâlniri publice.

În ceea ce priveste formula de acum trei ani, cred că cel mai bun lucru este să reiau un comentariu pe care l-am scris pe blog in 25 iulie 2016, stiind totusi că testul PISA a revelat o situatie ingrijorătoare:

 

„Niște indivizi care nu au văzut emisiunea mea de la Antena 3, au făcut diverse afirmatii stupide, anunțând ca eu as fi jignit „milioane de romani din diasporă", numindu-i „indieni", ceea ce evident ca ei nu sunt. Bineînțeles ca nu sunt indieni. Sunt români.

In realitate, problema nu este de etnicitate ci de coeficient de inteligenta. Ma refer la cei care au făcut interpretarea respectiva. Eu am analizat spectrul politic românesc si, in legătura cu USB – in condițiile unei eventuale coalizari a mai multor organizații civice – am folosit o metafora (sa explic ce înseamnă asta?), întrebându-ma dacă nu cumva vor fi mai mulți „generali" (șefi ai organizatiilor afiliate) decât „indieni" (membri, „soldați"). Este o metafora comuna, cunoscuta celor care au absolvit liceul. In acest context, m-am referit si la votantii din diasporă, pornind de la faptul ca numărul celor înscrisi pe listele de vot prin corespondenta, pana acum (era vorba de anul 2016, n.b.), este de doar 3000, fapt pentru care eu nu am nicio responsabilitate.

Le reamintesc celor care ma critica pentru metafora respectiva ca multi dintre cei care formează astăzi diaspora românească au putut călători si munci in Europa datorită eliminării vizelor, realizată de guvernul meu in 2001 si datorită finalizării negocierilor cu Uniunea Europeana, in 2004, ceea ce a permis obținerea unor joburi in străinătate.

In ceea ce privește votul din 2014, înțeleg ca el a fost ok si ca a produs efectele așteptate".

Din elegantă, nu am reluat si titlul postării de atunci.

PS 1 Eu ii inteleg pe „intelectualii lui Băsescu", rămasi fără sinecuri, pe talibanii politici – in curs de afirmare, care vor să-mi ia bicicleta sau ceva de genul ăsta pentru că nu am sapcă, dar nu prea inteleg ce legătură are distinsul dentist de la Londra, căruia nu-i răspunde Iohannis, cu participarea mea la receptia natională. Participând acolo, am crezut că, după alegerile prezidentiale, după 15 ani de ură si discordie, poate incepe un capitol nou. Se pare că sansele sunt mici.

Si dacă mai era necesar, repet pentru cei cu un coeficient mic de inteligentă că formula cu „indieni" era o metaforă si nu avea nicio conotatie jignitoare”, a scris, miercuri, Adrian Năstase pe blogul său.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27