Alocațiile, în atenția sindicaliștilor. Adrian Câciu: Să se limiteze la drepturile angajaților. Recomand revenire la realitate

Adrian Câciu
Adrian Câciu

Economistul Adrian Câciu îi critică pe sindicalişti, după ce aceştia au anunţat un proiect de mărire a alocaţiilor în funcţie de venitul pe familie. 

"Sindicalismul trebuie să se limiteze la susţinerea drepturilor angajaţilor. Şi să se lupte pentru ele. Nu e normal ca un lider de sindicat care a criticat creşterea de salarii să ne vorbească acum şi de alocaţii.

Ne mai facem bine? Am rezolvat problema celor 1,5 milioane de oameni plătiți la salariul minim? Am scos capul despre alocații după ce inacțiunea noastră a făcut ca românii să plece în Europa pentru salarii mai bune?

Şi ca să ajung la zi: Acordul pe Brexit se anunță a fi încălcat de Guvernul britanic exact pe tema muncitorilor străini, inclusiv vreo 500 de mii de romani.

Păi nu era mai firesc sa faci o conferință sau o declarație pe tema asta și să trezești guvernul din amorțeală pe subiecte care țin de protecția forței de munca active?

Sunt profund dezamăgit! Recomand revenire la realitate.", a scris Adrian Câciu pe pagina sa de Facebook. 

Proiect al sindicaliştilor pe alocaţii 

"Am plecat de la nevoie, nevoia de a scoate copii din sărăcie. Astăzi, România are 4 copii din 10 în sărăcie. La 3,6 milioane de copii, asta înseamnă că aproape 1,5 milioane sunt în risc de sărăcie. Asta afectează performanţa copiilor în şcoală. Apoi, odată ajunşi la maturitate, lucrează la 60 la sută din potenţial. Mai este o problemă, anume faptul că sărăcia copiilor este corelată de nivelul de pregătire al părinţilor. Deci sărăcia generează în continuare sărăcie. E o spirală fără de sfârşit!

Avem, la nivel naţional, această problemă a copiilor ale căror venituri ar trebui să crească undeva cu 40 la sută pentru a ieşi din sărăcie. Există calculate deja praguri de sărăcie şi ele sunt raportate la tipul de familie (monoporentală, etc). Noi propunem o alternativă la dublarea alocaţiilor. ", a declarat Dumitru Costin la Antena 3.

VEZI ŞI ALOCAȚIILE, diferențiate și pe CARD, fără a le scoate cash. Dumitru Costin explică schimbările majore

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel