Adrian Albu, de la Universitatea din Bucureşti, a murit la 40 ani

Adrian Albu
Adrian Albu

Adrian Albu, Director General Administrativ al Universităţii din Bucureşti, a murit la vârsta de 40 de ani.

”Conducerea Universităţii din Bucureşti anunţă cu profund regret încetarea din viață, miercuri, 16 ianuarie 2019, a domnului ec. Adrian Albu, Director General Administrativ al Universităţii din Bucureşti.

Vineri, 18 ianuarie 2019, începând cu ora 11:00, va avea loc o slujbă de pomenire în Holul Palatului Facultăţii de Drept. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 19 ianuarie 2019, ora 12:00, în Comuna 2 Mai, jud. Constanţa.

Adrian Albu și-a dedicat viața comunității academice a Universității din București, în slujba căreia s-a pus cu un devotament și o abnegație exemplare, ca administrator al Facultății de Litere, contabil șef și apoi Director General Administrativ al UB. Dăruirea profesională și asumarea fermă a dificilelor responsabilități care i-au revenit în decursul timpului i-au adus prețuirea și atașamentul colegilor din instituție, din universitățile partenere în Consorțiul „Universitaria" și din Ministerul Educației și Cercetării.

Contribuția lui Adrian Albu la funcționarea și devenirea Universității din București în ultimele decenii este neprețuită. Puterea lui de muncă, pusă fără precupețire în serviciul comunității academice, a fost tragic înfrântă de un sfârșit prematur. Cei care l-au cunoscut îi vor păstra o vie și caldă amintire. Dumnezeu să-l odihnească!”, a fost mesajul transmis de Universitatea din București.

Nu voia să lase nimic nerezolvat

Profesorul Marian Popescu a scris câteva rânduri despre Adrian Albu.


”A plecat dintre noi Adrian Albu, directorul administrativ al Universității din București. Îl cunoscusem încă de când era contabil la Litere. Nu pierdea timpul. Nu vorbea mult.

Acum câțiva ani, într-o după amiază, fără să îl sun, m-am dus la el în birou, pentru a-i cere sfatul. Mi l-a dat, notându-și ceva într-un caiet. I-am mulțumit și, la plecare, uitându-mă la biroul lui, plin de dosare. ridicându-se câțiva zeci de centrimetri, i-am spus: "Adrian, ești ca în interiorul unei fortărețe. Mai pune jos zidul ăsta." A zâmbit. Nu voia să lase nerezolvat nimic. Avea 40 de ani”, a scris Marian Popescu pe Facebook.

VEZI ȘI: EXCLUSIV Câţi ziarişti sunt în România. Doru Dinu Glăvan: Vin în valuri cei care sunt, acum, în vogă


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel