Acțiunile ANAF pentru colectarea veniturilor în iulie 2023. Peste 3.600 de controale antifraudă și sancțiuni de aproape 17 milioane de lei 

ANAF. Sursă foto: Agerpres
ANAF. Sursă foto: Agerpres

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală prezintă raportul acțiunilor întreprinse în luna iulie 2023 de către direcțiile de specialitate din cadrul Agenției și rezultatele generate de acestea.

„Nevoia unei bune colectări a veniturilor este un subiect amplu dezbătut pe agenda publică. Și este firesc, pentru că îmbunătățirea acestui proces contribuie inerent la finanțarea proiectelor și programelor guvernamentale de investiții. Tocmai de aceea am decis să publicăm aceste raportări. Ne-am asumat să monitorizăm atent tranzacțiile și situațiile financiare suspecte și să acționăm acolo unde sunt posibile cazuri de evaziune. ANAF a intensificat controlul asupra zonelor sensibile în ceea ce privește evaziunea, precum comerțul cu produse supuse accizelor, importul și exportul de mărfuri. Solicitarea mea fermă față de inspectori este ca în timpul acțiunilor de control să ofere informații și sfaturi contribuabililor, să explice regulile și regulamentele fiscale acolo unde este nevoie, pentru a evita erorile și inadvertențele. Angajamentul față de respectarea drepturilor contribuabililor și față de asigurarea unui mediu fiscal corect și transparent este un deziderat ce trebuie asumat în fiecare zi. Dincolo de acestea, vital este să ne concentrăm pe un proces profund de reorganizare și transformare digitală”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Strategia ANAF în ceea ce privește activitatea de control fiscal se concentrează în jurul a două principii:

a) încurajarea creșterii conformării voluntare la declarare a contribuabililor;b) prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

În vederea armonizării procedurilor de control fiscal cu tendințele internaționale potrivit cărora activitatea de control fiscal devine ultima pârghie a administrației fiscale pentru realizarea conformării la declarare, ANAF a adoptat abordarea adaptată și progresivă a formelor și acțiunilor de control fiscal.

În acest sens, în vederea creșterii conformării la declarare a contribuabililor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin structurile de control fiscal, desfășoară în prezent două tipuri de acțiuni care presupun interacțiunea de la distanță cu contribuabilul:

  • emiterea Notificării de conformare, care reprezintă un document prin care organul de inspecţie fiscală transmite contribuabililor/plătitorilor prezumtivi a fi selectaţi pentru efectuarea inspecției fiscale riscurile fiscale identificate, în scopul reanalizării situației fiscale și îndeplinirii obligațiilor fiscale conform prevederilor legale, ori a clarifica riscurile fiscale notificate, după caz;
  • efectuarea de acțiuni de verificare documentară, care constau în realizarea unei analize de coerenţă a situaţiei fiscale a contribuabilului/plătitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum şi pe baza oricăror informaţii şi documente transmise de terţi sau deţinute de organul fiscal, care au relevanţă pentru determinarea situaţiei fiscale.

Contribuabilii cu risc fiscal ridicat sunt supuși acțiunilor de control fiscal, respectiv:

- inspecția fiscală în cazul contribuabililor care, urmare Notificării de Conformare, nu corectează și nu clarifică riscurile fiscale pentru care au fost notificați;

- controlul antifraudă în cazul contribuabililor pentru care există indicii de evaziune fiscală.

Peste 3.600 controale antifraudă, cu implicații fiscale de 129,7 milioane lei

În acest context, în vederea creșterii conformării voluntare, în luna iulie 2023, organul de inspecție fiscală din cadrul ANAF a emis un număr de 1.790 notificări de conformare pentru riscuri fiscale estimate în sumă de 147.914.892 lei.

De asemenea, în luna iulie 2023 au fost realizate de către structurile cu atribuții de control fiscal din ANAF:

  • 3.289 acțiuni de control fiscal (inspecții fiscale și verificări documentare), fiind stabilite obligații fiscale suplimentare prin decizii de impunere de 422.443.786 lei, respectiv a fost diminuată pierderea fiscală înregistrată de contribuabili cu suma de 94.464.934 lei;
  • 3.646 controale antifraudă, fiind estimate implicații fiscale în valoare de 129.713.483 lei, respectiv fiind aplicate sancțiuni contravenționale (amenzi şi confiscări) în valoare de 16.972.358 lei. Comparativ, în luna iunie s-au realizat un număr de 1.924 controale antifraudă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel