Accident grav la raliul din Câmpulung Muscel. O mașină s-a rostogolit de câteva ori în aer - VIDEO

Accident grav la raliul din Câmpulung Muscel / Foto: Captură video Facebook George GB
Accident grav la raliul din Câmpulung Muscel / Foto: Captură video Facebook George GB

Un accident grav s-a produs la raliul din Câmpulung Muscel.

Accident grav la concursul Viteză în coastă: Trofeul Câmpulung 500. O mașină s-a lovit de marginea drumului și s-a rostogolit de câteva ori în aer, transmite Digi 24. Vă avertizăm, urmează imagini cu un puternic impact emoțional!

Unul dintre piloți a pierdut controlul mașinii într-o curbă, s-a izbit de un versant, iar apoi s-a răsturnat de mai multe ori. Ca prin minune, pilotul este teafăr și nevătămat. Organizatorul concursului de la Câmpulung Muscel a declarat că pilotul nu a fost rănit.

„Pilotul este foarte bine, nu are nicio problemă medicală. Are doar o contuzie mică la triceps. A fost consultat de medici și la fața locului, și la spital. Într-adevăr, imaginile sunt spectaculoase, dar mașinile sunt securizate și protejează piloții în astfel de situații.”, a spus Alin Huiu.

Pilotul Adrian Răspopa a murit după un accident la Raliul Iaşului

Adrian Răspopa, pilot de raliuri, a murit pe 3 septembrie, după un accident petrecut la Raliul Iaşului. Acesta a fost transportat la spital, dar nu a mai putut fi salvat. Potrivit Federației Române de Automobilism Sportiv, acesta a suferit un accident grav pe a doua probă specială de la Raliul Iașului. Transportat cu elicopterul la Spitalul Județean de Urgență, pilotul a fost operat, însă din cauza rănilor grave, nu a mai putut fi salvat.

"Pilotul Adrian Răspopa și-a pierdut viața în urma accidentului grav de pe a doua probă specială de la Raliul Iașului. Transportat cu elicopterul la Spitalul Județean de Urgență, acesta a fost operat, însă din cauza rănilor grave, nu a mai putut fi salvat. Conducerea competiției a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfășurare și anularea etapei. Conducerea Federației Române de Automobilism Sportiv, prezentă la fața locului, este în aceste momente alături de cei apropiați lui Adi și de sportivi în zona creată pentru Parcul Închis unde se păstrează un moment de reculegere. La nivelul Consiliului Federal s-a creat o comisie pentru a analiza circumstanțele și modul de intervenție la locul accidentului. Odihnește-te în pace, Adi!", se arata atunci pe pagina de Facebook a Federaţiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel