€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

15 morţi pe munte, în iunie. Semnal de alarmă tras de salvamontişti
Autor: Mihai Ciobanu

smurd-elicopter-munte_32018300 Sursa: Salvamont Arges
 

Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna iunie a anului 2019, a celor 42 de structuri judeţene sau...

Luna iunie, chiar dacă este o lună de debut a sezonului de vară, este caracterizată ca o perioadă cu activitate turistică intensă, cu un număr foarte de turişti pe munte, fapt ce a impus asigurarea asistenţa de salvare montană la un nivel ridicat, zilnic, un număr de 250 - 300 de salvamontişti aflându-se la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în zonele de practicare intensivă a sporturilor montane, în punctele medicale şi de intervenţie din cca 90 de posturi şi baze salvamont.

În această perioadă salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 996 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 1.102 de persoane. Dintre acestea, 422 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, iar 16 persoane elicopterelor de salvare SMURD-IGAV. Din păcate, 15 persoane au decedat pe munte, sarcina salvamontiştilor reducându-se la recuperarea acestora şi transportul pentru predarea la serviciile IML.

Semnal de alarmă tras de salvamontişti

Numărul mare de accidente cu care a debutat acest sezon de vară a determinat Salvamont România să tragă un semnal de alarmă şi să lanseze în rândul iubitorilor de munte campania "Vara 2019 - vara responsabilităţii pe munte prin care se doreşte reducerea numărului de accidente montane.

Echipele salvamont, singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT-VODAFONE pentru telefoanele mobile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close