Ziua Internațională a Vârstnicilor, Caraş-Severin. Persoanele de vârsta a treia, sărbătorite la Reşiţa, cu jocuri, concursuri şi spectacole

Persoanele vârstnice au fost aniversate, marţi, la Reşiţa, cu ocazia Zilei Internaţionale ce le este dedicată, printr-o serie de jocuri şi concursuri, dar printr-un spectacol de muzică populară. 

'Este Ziua internaţională a persoanelor de vârsta a treia sau, aşa cum îmi spunea unul dintre beneficiari, a persoanelor fără vârstă. Am avut şi invitaţi de la toate instituţiile cu care noi colaborăm. Am pregătit un program artistic, am avut organizate jocuri şi concursuri desfăşurate sub îndrumarea animatorului cultural al centrului nostru. Spectacolul folcloric a fost susţinut de Ansamblul Semenicul al Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale', a declarat directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Reşiţa, Mirel Sabo.

În plus, beneficiarii centrului au primit şi vizita copiilor din Centrele pentru Asistenţă Socială din municipiul Reşiţa, cu care au interacţionat şi de prezenţa cărora s-au bucurat. În acest fel, bătrânii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reşiţa au parte de o zi specială. Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice se sărbătoreşte, în fiecare an, începând din 1991, pe data de 1 octombrie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel