Fostul lider palestinian, Yasser Arafat, ar putea fi exhumat pentru elucidarea cauzelor morţii acestuia. Pentru această decizie s-a exprimat public, duminică, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, relatează France Presse.
Suntem în prezent în contact cu anchetatorii francezi, cu experţi elveţieni, ca şi cu guvernul rus, pentru a deschide mormântul, a declarat Abbas în timpul unui discurs la Ramallah, cu ocazia ceremoniei de comemorare a liderului istoric palestinian Yasser Arafat, la opt ani de la moartea sa. Mahmoud Abbas a reafirmat, cu acest prilej, că rezoluţia destinată ridicării Autorităţii Naţionale Palestiniene la rangul de stat non-membru al ONU va fi depusă în cursul acestei luni.
Vom merge la Naţiunile Unite în noiembrie 2012, nu în 2013, nici în 2014. Nu vom renunţa, a spus liderul ANP, care a dezminţit astfel informaţiile privind o eventuală amânare, sub presiunea SUA, a demersului palestinienilor de obţinere a statutului de stat non-membru al ONU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu