Wikileaks deține documente compromițătoare despre o bancă americană

Julian Assange
Julian Assange

Site-ul Wikileaks susține că are mai multe documente compromițătoare pentru conducerea unei "mari bănci americane", pe care le va publica la începutul anului viitor.

Anunțul a fost făcut de fondatorul site-ului, Julian Assage, într-un interviu publicat de revista Forbes.

Întrebat în legătură cu viitoarele dezvăluiri de amploare pe care le-ar putea face Wikileaks, Assange a declarat că "va fi una privind o bancă, (...) o bancă americană mare".

"Acest lucru va oferi o imagine reală şi reprezentativă pentru modul în care se comportă băncile la nivelul liderilor într-un mod care va provoca anchete şi reforme, presupun", a adăugat el

Acesta a mai spus că este vorba de practici contrare eticii, dar a refuzat să dea mai multe detalii despre conținutul documentelor.

"Tot ce pot spune este că este clar că sunt practici contrare eticii, dar este prea devreme pentru a sugera că ar fi vorba de un delict. Trebuie să fim foarte prudenţi şi să nu lipim o etichetă de delincvenţi persoanelor despre care nu suntem siguri că sunt", a adăugat el.

Assange a apreciat că banca este unul dintre sectoarele economice care îşi protejează cel mai bine secretele.

"În sectoarele unde eşti extrem de bine plătit, cum ar fi Goldman Sachs, eşti stimulat să nu îţi pierzi locul de muncă", a explicat el.

Potrivit Mediafax, WikiLeaks încearcă deci să obţină mai multe documente din aceste două sectoare. "Sunt lucruri evidente pe care le vrem: cele privind serviciile de informaţii şi războiul şi marile escrocherii financiare. Deoarece acestea afectează enorm oamenii", consideră el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel