Vrancea: O şcoală şi trei grădiniţe, inaugurate la deschiderea anului şcolar; 12 unităţi de învăţâmânt şi-au închis porţile

O şcoală şi trei grădiniţe nou construite au fost inaugurate luni, odată cu începerea anului şcolar, dar alte 12 unităţi de învăţâmânt din judeţ şi-au închis porţile din acest an, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea.

"Cu ocazia noului an şcolar, în judeţul Vrancea au fost inaugurate o şcoală primară în satul Chiricari, comuna Nereju şi trei grădiniţe, la Milcovul, Goleşti şi Broşteni. Tot începând cu acest an şcolar, din cauza numărului mic de elevi, 12 unităţi de învăţâmânt din judeţ, şcoli şi grădiniţe, au intrat în restrângere de activitate, copiii fiind mutaţi la şcolile de centru", a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul general al IŞJ Vrancea, Dorin Cristea.

Acesta a fost prezent, luni, la deschiderea anului şcolar în satul Chiricari, unde a fost inaugurată o şcoală cu trei săli de clasă şi grup sanitar, reconstruită cu finanţare europeană în valoare de circa 100.000 de euro, după ce vechea şcoală a ars din temelii în urma unui incendiu, în 2009. În şcoala construită pe o suprafaţă de 340 de metri pătraţi vor învăţa circa 45 de copii din clasele primare.

În Vrancea au fost înscrişi în anul şcolar 2019 - 2020 aproximativ 52.000 de elevi, dintre care circa 8.700 în învăţământul preşcolar, peste 28.000 de elevi în învăţământul primar şi gimnazial, 10.636 de elevi la liceu, 1.404 elevi înscrişi la profesională şi 1.137 de elevi înscrişi în învăţământul postliceal. Prin programul "A doua şansă" vor învăţa în acest an şcolar circa 450 de elevi iar în învăţământul privat sunt înscrişi circa 200 de copii la grădiniţă şi 682 de elevi la postliceală. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel