Ministerul Finanțelor Publice a republicat proiectul de Ordin pentru modificarea și completarea reglementărilor necesare emiterii voucherelor de vacanță și a tichetelor de masă.
"Urmare a propunerilor și observațiilor primite în cadrul procesului de consultare publică, Ministerul Finanțelor Publice a republicat proiectul de Ordin pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 2007/2008 privind aprobarea componenței Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia, precum și a Normelor de organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor în regim duty-free și/sau duty-free diplomatic și a Criteriilor referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de tichete. Prima variantă a proiectului de Ordin menționat a fost supusă consultării publice în data de 31 iulie 2015", se menționează într-un comunicat al MFP.
Principalele reglementări cuprinse în proiectul de Ordin vizează abrogarea prevederilor referitoare la obligația operatorului economic de a depune certificatul de atestare fiscală în cazul în care solicită autorizație de funcționare pentru activitatea de emitere de tichete de masă, tichete-cadou, tichete de creșă și, respectiv, vouchere de vacanță, dar și abrogarea prevederilor referitoare la obligația unităților care solicită autorizație de funcționare de a prezenta un angajament distinct din care să rezulte că vor respecta toate prevederile dispozițiilor legale în vigoare referitoare la tichetele-cadou și la tichetele de creșă, tichetele de masă, respectiv voucherele de vacanță.
De asemenea, este eliminată obligația privind înscrierea elementelor de individualizare și personalizare, precum și înscrierea valorii nominale pe tichetele-cadou și pe tichetele de creșă, tichetele de masă, respectiv voucherele de vacanță, numai pe teritoriul României, cu scopul creării unui cadru legislativ flexibil care să permită unităților emitente achiziționarea acestui serviciu în condițiile cele mai bune de calitate și preț, inclusiv de la operatori economici din afara României.
Totodată, vor fi reglementate și condițiile de autorizare pentru emiterea tichetelor și a voucherelor pe suport electronic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu